Muzicianul Eric Clapton, care a fost testat pozitiv la Covid-19 după al doilea concert la Royal Albert Hall din Londra, a anunţat pe Facebook, prin intermediul unui comunicat publicat de echipa sa că este nevoit să anuleze unele date de concert din turneul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Medicii lui i-au spus că, dacă ar începe să călătorească şi să cânte din nou prea devreme, ar putea întârzia semnificativ recuperarea completă", explică comunicatul. Concertele de la Zurich din 17 mai şi de la Milano din 18 mai sunt amânate. Echipa speră să poată relua turneul la Bologna, pe 20 şi 21 mai. 

În trecut, starul rock britanic îşi exprimase, în mai multe rânduri, dezacordul faţă de măsurile sanitare în privinţa pandemiei de Covid-19. De exemplu, el a refuzat să cânte în sălile de concert în care spectatorilor li se cerea să facă dovada vaccinării împotriva Covid-19, aminteşte The New York Post.

În decembrie 2020, cântăreţul, acum în vârstă de 77 de ani, a colaborat cu Van Morrison la piesa anti-izolare "Stand and Deliver", apoi, două luni mai târziu, a primit prima doză de vaccin de la Astra-Zeneca. Într-o scrisoare către arhitectul Robin Monotti, acesta şi-a descris reacţia "dezastruoasă" la vaccin, temându-se chiar că nu va mai putea cânta la chitară. El a criticat apoi "propaganda care spune că vaccinul este sigur pentru toată lumea". În august 2021, Eric Clapton a compus melodia "This Has Gotta Stop" în care a denunţat, pe deplin, "efectele pe care le-a avut vaccinul asupra sa", ceea ce el consideră a fi o privare de libertate şi "viitorul compromis al copiilor săi". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.