Aproximativ 20 de pasageri ai unui autobuz din Kosovo, în drum către Germania au fost răniţi - inclusiv trei grav -, într-un accident rutier în Austria, în nopatea de miercuri spre joi, potrivit Crucii Roşii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şaisprezece persoane au fost  rănite uşor, iar trei grav”, pe autostradă, la Eugendorf im Flachgau (centru), declară AFP o purtăoare de cuvânt, Roberta Thanner.

Accidentul a avut loc către ora locală ”3.00” (4.00, ora României), precizează ea.

Persoanele rănite cel mai grav au fost transportate la spitale în oraşul Salzburg.

Opt pasageri nu au fost răniţi.

Un purtător de cuvânt al poliţiei declară agenţiei de presă APA că autobuzul s-a izbit de un parapet de beton, pe un tronson aflat în lucru, dintr-un motiv necunoscut.

Autobuzul venea din Kosovo şi se îndrepta către Hanovra, în Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.