Rusia crede că a evitat o criză financiară, pe măsură ce rubla se apreciază, iar datele economice se îmbunătăţesc, dar analiştii spun că cifrele maschează unele adevăruri urâte pentru Moscova, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deşi inflaţia din ţară este ridicată, există semne că creşterile de preţuri încetinesc şi vor continua să o facă, în timp ce rubla a trecut de la un minim istoric în martie la cea mai performantă monedă din lume în acest an.

Între timp, indicatorii de activitate economică se îmbunătăţesc, iar Rusia a reuşit până acum să evite situaţia de neplată a datoriei sale în valută, în ciuda sancţiunilor occidentale care îngheaţă o mare parte din rezervele sale.

Inflaţia din Rusia a atins în aprilie un maxim al ultimelor două decenii, de 17,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în creştere de la 16,7% în martie, dar majorările preţurilor încep să dea semne de încetinire.

Creşterea preţurilor de consum a încetinit brusc de la 7,6% în martie la 1,6% în aprilie, iar preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu doar 0,5%, faţă de 11,3% în martie.

Creşterile din lunile următoare sunt de aşteptat să fie modeste, iar piaţa sprijină Banca Centrală a Rusiei să continue să retragă majorarea de urgenţă a ratei dobânzii, posibil cu o reducere de 2 puncte procentuale în iunie. Aceasta vine după ce bsanca centrală a implementat o majorare de urgenţă care a dus dobânda cheie a ţării de la 9,5% la 20%, la sfârşitul lunii februarie, la câteva zile după invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina, în încercarea de a salva rubla.

De atunci, banca centrală a reuşit să reducă dobânda cheie la 14%, pe măsură ce perspectivele pentru inflaţie şi monedă s-au îmbunătăţit, iar Capital Economics vede noi schimbări în viitor. Â

Încetinirea creşterii preţurilor urmează unei aprecieri abrupte a rublei, care la rândul său reduce preţurile de import.

Începând de marţi dimineaţă, în Europa, rubla se tranzacţiona la puţin peste 62 unităţi pentru dolar, după ce a scăzut la un minim istoric de 150 unităţi pentru dolar pe 7 martie, după anunţul unei serii de sancţiuni internaţionale ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

În ciuda puterii dolarului, în parte datorită statutului său de monedă refugiu, pe fondul aversiunii la risc pe pieţele globale, acesta a scăzut cu aproape 17% faţă de moneda rusă până în prezent.

Măsurile stricte de control al capitalului din partea băncii centrale a Rusiei – care includ ordonarea companiilor să-şi convertească 80% din veniturile lor în valută străină în ruble – au ajutat la revigorarea monedei aflate în dificultate.

De asemenea, Kremlinul a interzis iniţial cetăţenilor ruşi să transfere bani în străinătate, iar transferurile sunt acum limitate la 10.000 de dolari pe lună pentru persoane fizice, până la sfârşitul anului 2022.

”Economia rusă continuă să se redreseze după şocul iniţial de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie”, a scris un economist al Goldman Sachs, Clemens Grafe, într-o notă de la începutul acestei luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.