Băiatul în vârstă de 12 ani care s-a electrocutat, joi după-amiază, în triajul staţiei CFR Feteşti, după ce s-a urcat pe un vagon, suferind arsuri pe aproape 80% din suprafaţa corporală, a fost supus luni unui prim transplant de piele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Băiatul a fost supus primului transplant de piele, pielea folosită pentru acoperirea defectelor rămase în urma arsuriilor fiind recoltată din zonele rămas nearse.
Conform medicilor, intervenţia a vizat aproximativ 30% din suprafaţa arsă, dar sunt şi câteva zone care se vor  vindeca fără operaţii.
El va mai fi supus şi altor intervenţii, însă acestea depind de starea sa generală  şi de modul în care organismul său primeşte sau respinge transplantul.
”Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Catargiu al judeţului Ialomiţa au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă, generată de producerea unei electrocutări, a unui copil în vârstă de 12 ani, care s-a urcat pe vagonul unui tren, în gara din municipiul Feteşti”, a transmis, joi seară, ISU Ialomiţa.
 
Sursa citată a precizat că victima a fost găsită căzută lângă vagon, conştientă, cooperantă, însă prezenta arsuri de gradul II, pe aproximativ 80% din suprafaţă corpului.
 
Copilul a fost monitorizat de echipajele medicale de la locul intervenţiei, ulterior a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.