Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a supus dezbaterii publice proiectul schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming, care are scopul de a stimula creşterea numărului de vizitatori străini în România, precum şi prelungirea sejururilor acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Incomingul este deosebit de important, fiind o activitate de export pentru ţară, prin contribuţia de valută adusă în România de către vizitatorii străini. Din acest motiv, lansăm spre consultare publică schema de minimis care va contribui la repoziţionarea noastră, ca destinaţie competitivă. Concret, cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea acestor pachete turistice vor fi decontate parţial cu fonduri de la bugetul de stat. Iniţiativa va facilita activitatea economică a mediului privat, aspect ce se traduce în atragerea turiştilor străini, în creşterea încasărilor provenite din turism şi, prin urmare, în creşterea contribuţiei turismului în PIB", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, citat într-un comunicat de presă.  

Potrivit reprezentanţilor ministrului, sprijinul financiar, de la bugetul de stat, va fi acordat astfel:  

• 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România;  

• suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadru aceluiaşi sejur sau circuit turistic.  

”Valoarea totală estimată a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de minimis, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, respectiv de la data adoptării şi până la 31 decembrie 2023, este de maximum 20.000.000 lei, în limita creditelor bugetare şi de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat”, au transmis reprezentanţii Ministerului Turismului.  

Potrivit acestora, numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200 (agenţii de turism organizatoare care pot derula turism de incoming), iar înscrierile în cadrul programului se vor realiza exlusiv digital, prin intermediul unei noi aplicaţii informatice.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.