Compania aeriană HiSky, înfiinţată în Republica Moldova de Iulian Scorpan, fost director general al Air Moldova, a început luni operarea primelor zboruri din noua bază operaţională a companiei, Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

HiSky operează o flotă de cinci aeronave din familia Airbus A320, respectiv patru aeronave A320 cu 180 de locuri şi o aeronavă A319 în configuraţie de 144 de locuri. Pentru siguranţa pasagerilor şi eficienţă în operare, inclusiv pentru zboruri mai lungi, au fost alese aparate de zbor de producţie recentă, iar programele regulate de întreţinere vor fi efectuate la o bază specializată din România.

”Compania aeriană HiSky a început luni, 9 mai 2022, operarea primelor zboruri din noua bază operaţională a companiei, aeroportul Otopeni din Bucureşti. Pasagerii din capitală vor putea călători cu HiSky către Timişoara şi Cluj dar şi către una dintre destinaţiile turistice importante, Israel - Tel Aviv. Totodată, în vara acestui an, compania va opera mai multe zboruri charter, către destinaţii exotice, în parteneriat cu importanţi touroperatori români. Odată cu deschiderea bazei de la Bucureşti, HiSky lansează şi un nou concept de servicii şi preţ, sub care se va desfăşura activitatea companiei. „SMART COST” este propunerea pentru piaţa din România, un concept de călătorie care păstrează principiile de preţ low-cost însă se bazează pe comportamentele şi nevoile pasagerilor în stabilirea orarului de zboruri şi a gamei de servicii adiţionale”, anunţă compania.

Una dintre direcţiile principale de dezvoltare pentru companie este deservirea traficului de business prin crearea legăturilor aeriene accesibile între capitală şi oraşele mari din ţară.

„Cu deschiderea rutelor interne, din Bucureşti către principalele două oraşe, începem să conturăm una dintre strategiile de dezvoltare HiSky, trafic de business pentru piaţa din România. Aici se oglindeşte foarte bine şi conceptul Smart Cost. Am ţinut cont în stabilirea orarului de zbor de nevoile de călătorie ale pasagerilor români de business şi suntem încrezători că ieşim în piaţă cu cea mai bună ofertă. În fiecare dintre cele 5 zile lucrătoare avem câte două zboruri din Bucureşti către Cluj şi Timişoara şi retur. Astfel, oferim posibilitatea pasagerilor de întoarcere în aceeaşi zi, fie că zboară din capitală către provincie sau invers. De asemenea, orele de zbor au fost stabilite astfel încât să acomodeze un program confortabil pentru ajungere la aeroportul de plecare şi sosire în oraşul de destinaţie.”, explică Mareş Cărăvan, director comercial HiSky Europe.  

Compania are în acest moment peste 200 de angajaţi, dintre care aproape jumătate personal de zbor. Unul dintre piloţii care operează curse regulate este şi Directorul General, Iulian Scorpan, pilot comandant Airbus A320 cu peste 20 de ani de experienţă de zbor şi mai mult de 10 ani în managementul companiilor aeriene.

„Am avut ocazia în carieră, pe lângă activitatea la manşă, să trec şi în partea executivă a aviaţiei comerciale. Am condus o companie aeriană şi aşa am reuşit să cunosc foarte bine piaţa pentru acest tip de servicii, aşteptările personalului, pasagerilor şi operatorilor din turism. Am realizat că există încă nevoie în piaţă pentru furnizori de servicii de transport aerian sigur, eficient, cu un raport corect calitate-preţ. Acesta este segmentul pe care am poziţionat compania. Ne dorim în principal să fim oneşti cu pasagerii noştri şi să comunicăm foarte clar cine suntem şi ce oferim pentru preţul pe care ei îl plătesc.”, a declarat Iulian Scorpan, fondator şi CEO HiSky.

Compania aeriană HiSky a fost înfiinţată în anul 2020, iar până la finalul anului 2021 a depăşit deja pragul de 200 mii pasageri transportaţi. HiSky operează zboruri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare, Iaşi şi Chişinău către 10 destinaţii din România şi din Europa. După deschiderea hub-ului de la Bucureşti, operatorul anunţă pentru sezonul de iarnă începerea deschiderea a încă 2 destinaţii interne, Oradea şi Iaşi şi a altor 10 destinaţii din Europa.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.