Înfruntarea dintre Occident şi Kremlin este în ochii Beijingului un fel de repetiţie generală, a declarat directorul CIA, Bill Burns, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Burns a afirmat că invazia Ucrainei de către Rusia este urmărită cu atenţie de China, care va trage învăţăminte din acest conflict pentru a-şi adapta planurile de a prelua controlul Taiwanului.

“Conducătorii chinezi urmăresc cu atenţie învăţămintele pe care le pot trage de la situaţia din Ucraina în privinţa propriilor ambiţii şi Taiwanului”, a precizat şeful CIA.

Beijingul a fost surprins de rezistenţa societăţii ucrainene, a mai afirmat el, adăugând: “Cred că ei au fost surprinşi în special şi de felul în care Alianţa atlantică s-a unit pentru a impune sancţiuni economice Rusiei”.

Burns este de părere că liderii chinezi analizează “costurile şi consecinţele” unei eventuale folosiri a forţei pentru preluarea controlului Taiwanului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.