Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că, în calitate de cel mai mare partid de dreapta din România, PNL îşi poate asuma misiunea de „unificare a dreptei în jurul Partidului Naţional Liberal”. El susţine că românii vor PNL la guvernare, iar partidul se află pe „un trend de creştere în toate sondajele de opinie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pentru că suntem cel mai mare partid de dreapta de pe scena politică românească, cred că peste timp o să ne asumăm o misiune importantă, şi anume unificarea dreptei în jurul Partidului Naţional Liberal. Trebuie să învăţăm să transmitem acest lucru în exteriorul partidului, să demonstrăm că suntem cei mai buni, cei mai pregătiţi şi cei mai serioşi şi pentru asta avem nevoie să construim echipe politice locale şi judeţene profesioniste şi, foarte important, unite”, le-a transmis Lucian Bode sâmbătă membrilor PNL Argeş prezenţi la sediul Filarmonicii Piteşti, unde are loc conferinţa de alegeri a conducerii organizaţiei judeţene PN Argeş. 
Acesta a subliniat nevoia de consolidare a filialei „mai ales în mediul urban”, promiţând „tot sprijinul conducerii naţionale” a PNL pentru atingerea acestui obiectiv. 
„Învingătorii zilei de astăzi au o mare responsabilitate: împreună cu echipa liberală extinsă, formată din aleşii locali împreună cu organizaţiile de tineret, de femei, a oamenilor de afaceri, a seniorilor, aveţi obligaţia să imprimaţi un ritm alert procesului de consolidare politică a filialei PNL Argeş. (...) Judeţul Argeş e unul dintre acele judeţe care, atunci când ne uităm pe harta electorală, e colorat cu roşu. Am convingerea că acest lucru se poate schimba. Poate nu în totalitate în anul 2024, dar cu siguranţă anul 2024 va fi un an de cotitură, anul în care vom confirma că este posibilă o astfel de transformare din roşu în galben. Pe termen scurt. Pe termen lung îndrăznim mai mult, setaţi-vă ca obiectiv (...) liberalismul revine acasă”, a mai afirmat Bode, invocând, astfel, proiectul politic cu care senatorul Alina Gorghiu candidează la preşedinţia PNL Argeş. 
Bode susţine că guvernarea „cu toate rezultatele sale bune”, va „pregăti victoria din anul 2024”. 
„Românii îşi doresc Partidul Naţional Liberal la guvernare, au nevoie de valorile noastre legate de munca cinstită, de iniţiativa privată, de familie şi de tradiţie. Aşa cum ştiţi, suntem pe un trend de creştere în toate sondajele de opinie, acesta este şi efectul măsurilor bune luate în ultima perioadă de către Guvern. am arătat cî ştim ce avem de făcut în vremuri de criză, am reuşit să luăm măsuri bune atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile”, a adăugat liderul liberal. 
El a amintit măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, despre fondurile care cor intra în ţară prin PNRR, dar şi de accelerarea implementării programului Anghel Saligny. 
„Guvernul Ciucă are capacitatea de a face faţă oricărei provocări, suntem împreună la bine şi la greu. Ceea ce se întâmplă bine la centru trebuie să se reflecte şi să se multiplice la nivel local”, mai spune Bode, în acest context. 
Funcţia de preşedinte al PNL Argeş a rămas liberă în noiembrie 2021, când liderul filialei, deputatul Adrian Miuţescu şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal, alături de Ludovic Orban şi alţi 16 parlamentari liberali. Interimatul a fost preluat de Alina Gorghiu în 6 decembrie 2021.
Pentru alegerile de sâmbătă şi-au anunţat candidaturile Alina Gorghiu şi vicepreşedinţii filialei Doru Georgescu şi Constantin Zăbavă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.