România pierde opt poziţii în clasamentul global al Libertăţii Presei 2022, conform Reporters sans frontières/ Reporters Without Borders/ RSF, ajungând de pe locul 48 (în 2021) pe locul 56, anul acesta, potrivit Active Watch.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După doi ani de pandemie, marcaţi semnificativ de instabilitate socială şi politică, dar şi de lipsa de comunicare şi transparenţă a autorităţilor, presa este şi mai vulnerabilă.

Presa şi jurnaliştii independenţi, care au încercat să păstreze o distanţă de laboratoarele de partid şi de fondurile generoase aruncate pe piaţă, se confruntă cu dificultăţi operaţionale, cu abuzurile autorităţilor şi diferiţilor potentaţi locali, dar şi cu o luptă inegală cu aparatele de propagandă interne sau externe.

Polarizarea, care se manifestă de altfel la nivel global, se reflectă atât la nivel de breaslă (lipsă de solidaritate), în relaţia cu mediul politic, dar şi în relaţia cu publicul larg. Se rup tot mai multe punţi în societate.

Războiul din Ucraina şi toate elementele necunoscute pe care le aduc comunicarea şi jurnalismul de război continuă să alimenteze, mai ales în rândul publicului, lipsa de încredere şi de discernământ atât în selectarea informaţiilor, cât şi în a distinge între propaganda politică-guvernamentală şi jurnalismul în interes public, conform Active Watch. 

În clasamentul RSF, pe prima poziţie se află Norvegia iar pe ultimul loc, 180, Coreea de Nord. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.