Premierul Nicolae Ciucă a pledat, în intervenţia sa video de la dezbaterea în Parlamentul European organizată de PPE, pentru acordarea de sprijin Republicii Moldova, care este profund afectată nu doar de criza energetică, ci şi de criza refugiaţilor din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am participat astăzi, printr-o intervenţie video, la reuniunea organizată de Biroul Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, pe tema impactului crizei din Ucraina asupra regiunii şi a Europei. Am făcut o evaluare pragmatică asupra situaţiei de securitate, cu accent pe importanţa sprijinirii Ucrainei din punct de vedere politic, economic şi militar. Am subliniat, totodată, contribuţia consistentă realizată de România în susţinerea cetăţenilor ucraineni, prin sprijinul acordat refugiaţilor care sosesc din zona de conflict, dar şi prin asistenţa umanitară şi de urgenţă oferită”, a scris Nicolae Ciucă, joi pe Facebook.

El a amintit şi de faptul că a evidenţiat măsurile Executivului privind liberalizarea temporară a transportului rutier de marfă efectuat de operatorii ucraineni şi extinderea capacităţilor de preluare a mărfurilor din Ucraina prin portul Constanţa.

„De asemenea, am evidenţiat măsurile de sprijin acordate de Guvernul României privind liberalizarea temporară a transportului rutier de marfă efectuat de operatorii ucraineni şi extinderea capacităţilor de preluare a mărfurilor din Ucraina prin portul Constanţa. Am pledat pentru acordarea de sprijin Republicii Moldova, care este profund afectată nu doar de criza energetică, ci şi de criza refugiaţilor din Ucraina. Este necesar ca Republica Moldova să primească susţinere fermă şi un răspuns favorabil la aspiraţiile sale europene”, a completat premierul.

Şeful Guvernului a adăugat că a pledat „pentru necesitatea unui răspuns european robust în ceea ce priveşte controlul preţurilor la energie şi am prezentat măsurile implementate de România pentru atenuarea efectelor preţurilor ridicate asupra consumatorilor vulnerabili”.

„Este importanta să promovăm energia bazată pe gaz şi nuclear ca energie de tranziţie în procesul de decarbonizare progresivă a economiei europene”, a mai explicat Ciucă. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.