Un bărbat s-a sinucis în momentul în care era pe punctul să fie arestat, după ce a rănit prin împuşcare patru persoane şi a declanşat o desfăşurare sectaculoasă a forţelor de securitate într-un cartier înstărit de la Washington, anunţă poliţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patru persoane - inclusiv o fată în vârstă de 12 ani - au fost rănite vineri după-amiaza în tiruri de armă de foc în cartierul Connecticut Avenue-Van ness, în nord-vestul capitalei americane, unde se află numeroase ambasade şi şcoli.

Trei dintre răniţi, transportaţi la spital, se aflau în stare stabilă.

O a patra victimă, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a primit îngrijiri la faţa locului.

”Suspectul pe care-l credem responsabil de aceste fapte a murit”, a anunţat într-o conferinţă de presă, vineri seara (ora locală), şeful Poliţiei din Washington, Robert Contee.

Potrivit lui Robert Contee, bărbatul s-a sinucis în timp ce poliţia pătrundea în apartamentul acestuia, situat la etajul cinci al unui imobil, în care anchetatori au descoperit ”un dispozitiv de tip sniper cu un trepied”, cel puţin şase arme de foc - inclusiv puşti de asalt cu lunetă - şi ”multă, multă muniţie”.

Mobilul atacatorului rămâne necunoscut, însă, ”evident, intenţia sa era să ucidă şi să rănească membri ai comunităţii noastre”, a declarat şeful poliţiei.

O înregistrare video pusă în circulaţie pe reţele de socializare, filmată aparent din perspectiva atacatorului, surprinde oameni fugind pentru a se adăposti, sub tirul unor arme automate.

”Pare foarte autentic”, a apreciat Robert Contee, precizând că această înregistrare video este necesar să fie expertizată şi că nu ştie dacă a fost filmată în direct sau postată ulterior.

Numeroşi membri ai forţelor de ordine, chemaţi către ora locală 15.20 (22.20, ora României), echipaţi cu puşti şi impozante scuturi antiglonţ, au încercuit zona şi au închis şcoli şi o universitate.

Numeroşi locuitori au fost evacuaţi rapid din zonă, unde s-au auzit numeroase dotobări, potrivit unor înregistrări video postate pe reţele de socializare.

Poliţia din Washington a anunţat vineri seara alte două atacuri armate, în alte cartiere ale capitalei.

În total, 226 de omucideri au fost înregistrate în capitala Statelor Unite în 2021 - un bilanţ cu 14% mai mare decât în 2020.

”Suntem hotărâţi să ajutăm locuitorii şi să oprim violenţa cu arme de foc”, a anunţat în faţa presei primarul democrat al Washingtonului Muriel Bowser.

”Accesul uşor la arme de foc trebuie să înceteze”, a denunţat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.