Prim-ministrul Nicolae Ciucă, a primit, joi la Palatul Victoria, delegaţia senatorului american Steve Daines. Cu această ocazie, au fost abordate teme legate de situaţia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina. Şeful Executivului a prezentat eforturile ţării noastre de a fi alături de poporul ucrainean, cu accent pe gestionarea fluxului de refugiaţi şi a hub-ului umanitar de la Suceava, care integrează sprijinul acordat la nivelul Uniunii Europene şi altor state.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Guvernul continuă demersurile de facilitare a exporturilor ucrainene afectate de blocarea porturilor la Marea Neagră, pentru a proteja lanţurile de aprovizionare şi a asigura securitatea alimentară a ţărilor dependente de produsele agricole din Ucraina, arată comunicatul de presă al Executivului.
 
Conform sursei citate, prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat nivelul excelent al relaţiilor româno-americane, consolidate de Parteneriatul strategic, mai ales din perspectivă militară.
 
De asemenea, a fost subliniată importanţa trupelor americane în regiune şi necesitatea creşterii prezenţei acestora pe Flancul Estic al NATO, cu precădere în ţara noastră.
 
Premierul Ciucă a mai menţionat deschiderea faţă de noi investiţii americane, care pot ajuta la dezvoltarea României şi întărirea legăturilor noastre transatlantice.
 
Recent întors din Ucraina, senatorul Steve Daines a evocat imaginile şocante pe care le-a văzut la Bucha şi în satele din împrejurimile Kievului, fiind primul oficial american ajuns în zonă după comiterea crimelor de război, mai indică sursa menţionată.
 
Senatorul american s-a interesat de sprijinul pe care Statele Unite ale Americii îl pot acorda României din perspectivă militară, energetică şi a transferului tehnologic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.