Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la consultări găzduite de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, cu lideri internaţionali din Uniunea Europeană şi NATO, pe tema securităţii regionale, respectiv situaţia din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea, care va avea loc în sistem de videoconferinţă, are loc la ora 16.45. 

Şeful statului va participa, astfel, la consultări găzduite de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, cu lideri internaţionali, ai instituţiilor Uniunii Europene şi NATO pe tema securităţii regionale. 

Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat, luni, că nu există planuri pentru ca preşedintele american Joe Biden să viziteze Kievul, informează bbc.com.

Duminică, într-un interviu la CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că el crede că Biden va face o deplasare la Kiev. “Cred că o va face. Însă este decizia sa, bineînţeles, şi depinde de situaţia de securitate. Dar mă gândesc că el este liderul SUA şi de aceea ar trebui să vină să vadă”, a afirmat Zelenski.

 
 

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.