Parlamentarii iranieni au stabilit condiţiile pentru relansarea unui pact nuclear din 2015, inclusiv garanţii legale aprobate de Congresul SUA că Washingtonul nu va renunţa la el, a informat duminică presa de stat iraniană, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iranul şi Statele Unite s-au angajat în discuţii indirecte la Viena, în ultimul an, pentru a relua acordul nuclear din 2015 dintre Teheran şi puterile mondiale, între care se aflau atunci şi Statele Unite.

Preşedintele Donald Trump a retras SUA din acord în 2018, iar Iranul a încălcat ulterior prevederile acestuia, prin intensificarea programului său nuclear.

Negocierile s-au blocat acum, deoarece Teheranul şi Washingtonul se învinovăţesc reciproc că nu au luat deciziile politice necesare pentru a rezolva problemele rămase.

Impunerea unor astfel de condiţii într-un moment crucial ar putea pune în pericol un acord final prin restrângerea spaţiului de manevră al negociatorilor în cadrul discuţiilor.

”Statele Unite ar trebui să ofere garanţii legale, aprobate de... Congresul său, că nu vor ieşi din nou din pact”, a citat agenţia de presă semi-oficială Tasnim o declaraţie semnată de 250 de parlamentari dintr-un total de 290.

Declaraţia mai spune că, în temeiul unui pact reluat, Statele Unite nu ar trebui ”să poată folosi pretexte pentru a declanşa mecanismul snapback”, în temeiul căruia sancţiunile împotriva Iranului ar fi reintroduse imediat, potrivit Tasnim.

Parlamentarii au mai spus că ”sancţiunile ridicate în temeiul noului acord nu ar trebui să fie reimpuse şi Iranul nu ar trebui să fie lovit de noi sancţiuni”.

Ministrul iranian de Externe Hossein Amirabdollahian a declarat duminică că preşedintele american Joe Biden ar trebui să emită ordine executive pentru ridicarea unor sancţiuni împotriva Iranului, pentru a-şi arăta bunăvoinţa faţă de relansarea pactului nuclear.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.