Ambasada Rusiei la Bucureşti afirmă, referitor la ceea ce numeşte "incidentul cu conducătorul autoturismului care a încercat să spargă cu berbecul porţile Ambasadei", că doi funcţionari ai misiunii diplomatice, chiar înainte de venirea pompierilor, folosind toate mijloacele disponibile şi riscându-şi viaţa, au încercat să-l salveze pe omul în flăcări, adăugând că informaţia " a scăpat din vederea mass-media române".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţa diplomatică a postat pe pagina sa de Facebook o precizare cu privire la "incidentul cu conducătorul autoturismului care a încercat să spargă cu berbecul porţile Ambasadei".
 
"Revenind la incidentul tragic cu şoferul care a încercat de a se năpusti cu autoturismul asupra porţilor Ambasadei şi s-a autoincendiat, comunicăm suplimentar, că doi funcţionari ai misiunii diplomatice deja în primele minute după inflamare, chiar înainte de venirea pompierilor, folosind toate mijloace disponibile şi riscându-şi viaţa au încercat să-l salveze pe omul care a fost în flacări în maşina, şi au turnat apă peste autoturismul deasupra porţilor", indică ambasada.
 

 
"Această informaţie, după cum înţelegem, a scăpat din vederea mass-media române", conform postării.
Un autovehicul a intrat în porţile ambasadei Rusiei la Bucureşti, miercuri dimineaţă. Maşina a luat foc, iar şoferul a murit. Bărbatul care a intrat cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost identificat ca fiind Bogdan Drăghici, şeful asociaţiei TATA, condamnat pentru că şi-a abuzat sexual fiica. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, a afirmat că maşina a intrat în poartă, iar apoi bărbatul din interior a aprins un dispozitiv care a provocat incendiul. În interiorul autoturismului anchetatorii au găsit mai multe recipiente cu vopseluri. Ancheta ia în calcul motive personale care au dus la aceste gesturi, excluzând posibilitatea unui atac terorist. Ambasada Rusiei la Bucureşti a transmis condoleanţe apropiaţilor "bărbatului care şi-a dat foc în maşină după încercarea eşuată de a lovi porţile" reprezentanţei diplomatice, subliniind că "oricare ar fi motivele şoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influenţa unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata" în oraşul ucrainean Bucea. Reprezentanţii ambasadei susţin că oraşul Bucea a fost abandonat de armata rusă în urma acordurilor încheiate la Istanbul pe 30 martie, iar "naţionaliştii ucraineni au masacrat civili", dând vina pe personalul militar rus.
În replică, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a respins luarea de poziţie a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, considerând ca "pripită şi complet nepotrivită şi inoportună calificarea în orice fel a acestui incident".

„MAE respinge totodată orice atribuire de context sau semnificaţie politică acestui incident tragic şi face apel ca Ambasada Federaţiei Ruse să manifeste reţinere maximă în oferirea oricăror interpretări înaintea finalizării anchetei autorităţilor responsabile. Până la finalizarea anchetei şi comunicarea rezultatelor acesteia de către autorităţile române competente, orice fel de ante-pronunţări reprezintă doar speculaţii nefondate”, arăta comunicatul de presă al instituţiei.

MAE a evidenţiat, în mod special, că nu a fost afectată integritatea personalului Ambasadei Federaţiei Ruse în România şi a clădirii acesteia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.