Autorităţile din Braşov anunţă că domeniul schiabil din Poiana Braşov este în continuare deschis turiştilor, în unele zone stratul de zăpadă de pe pârtii ajungând la grosimea de 60 de centimetri. În schimb, unele dintre staţiunile de pe Valea Prahovei au declarat închis sezonul de iarnă, în contextul creşterii temperaturilor care a făcut ca pârtiile să nu mai fie practicabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Deşi săptămâna trecută s-au înregistrat temperaturi şi de 18 grade, majoritatea pârtiilor din Poiana Braşov sunt încă în condiţii bune. Stratul de zăpadă bătută are până la 60 de centimetri pe pârtiile din partea superioară, iar în partea inferioară, între 20 şi 50 de centimetri, astfel că se va putea schia cel puţin până în data de 17 aprilie. Se schiază pe toate pârtiile din partea superioară şi pe cele din partea inferioară a masivului, cu excepţia pârtiei Lupului inferior.  Se schiază în condiţii bune pe pârtiile Kanzel, Doamnei, Ruia – cu excepţia zonei dintre gondolă şi Drumul Roşu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri). Şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să înveţe să schieze”, informează, marţi, Primăria Braşov, într-un comunicat de presă. 
 
Conform sursei citate, în Poiana Braşov există şi porţiuni de pârtii care au fost închise din cauză că nu mai asigurau condiţii optime de schi, cum este cazul pârtiilor 3 D, Drumul albastru şi Zidul mic. 
 
”Având în vedere consistenţa zăpezii - care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor - Serviciul Salvamont vă recomandă să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii”, mai transmit oficialii municipalităţii.
 
Potrivit acestora, de la începutul sezonului s-au înregistrat 1.949.647 de treceri prin turnichete, iar administratorii pârtiilor se aşteaptă ca numărul acestora să ajungă la aproape două milioane până la 17 aprilie, ultima zi a actualului sezon de iarnă.
 
Pe de altă parte, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova anunţă că „în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, turiştii s-au putut bucura de ultimul weekend cu pârtiile deschise şi de zăpadă”, subliniind că la Azuga şi Buşteni stratul de zăpadă de pe pârtii s-a degradat din cauza temperaturilor ridicate. Domeniul de mare altitudine de la Sinaia rămâne deschis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.