Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că, după ce va părăsi vila de protocol, îşi doreşte să cumpere un apartament de trei camere, ţinând cont de costurile cu întreţinerea şi că pentru asta merge la bancă pentru că şi-a investit banii în titluri de stat, nu în imobiliare. El a arătat că şi-ar dori ca apartamentul să nu fie izolat de lume şi să fie magazine în apropiere şi o staţie de metrou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul preşedinte a spus că s-a gândit la un apartament de trei camere, şi că îşi doreşte să nu fie izolat de lume şi să aibă acces la metrou şi la piaţă. 

”Asta am discutat cu soţia mea până spre dimineaţă, decizia a fost să căutăm un apartament pe care să îl închiriem sau să îl cumpărăm şi să ne conformăm legii. Printre altele, însă, eu am şi curiozitatea dacă această lege este constiutţională. Dacă va fi constituţională..”, a spus el. 

Întrebat dacă se consideră nedreptăţit de decizia instanţei, Băsescu a spus: ”Mă consider un cetăţean care a trecut prin faţa justiţiei, că îi place sau nu îi place, decizia justiţiei asta e, nu o pozţi, schimba şi trebuie să se conformeze”, a spus el. 

Traian Băsescu a răspuns şi speculaţiilor privind faptul că va spune secretele ţării: ”Nu, niciodată nu o să dezbrac cămaşa de fost preşedinte şi niciodată nu o să uit că am fost 10 ani preşedintele ţării şi am obligaţia ca ceea ce ştiu numai eu şi alţi lideri politici importanţi să rămână în capul meu şi atât”, a arătat el. 

Despre zvonurile că s-ar muta în casa fiicei sale, Traian Băsescu a spus că nu este adevărat: ”Acolo nu se poate, am văzut şi un reportaj destul de neplăcut, precum că a fost achiziţionat ilegal. Nu, acel apartament este un apartament şi nu o vilă, într-o construcţie cu 12 alte familii. Clădirea nu a fost revendicată şi a intrat sub incidenţa legii 10, care dădea dreptul chiriaşilor să cumpere, indiferent că aveau sau nu alte locuinţe în Bucureşti”, a spus Băsescu. 

Despre apartamentul pe care vrea să îl cumpere, Băsescu a spus că vrea ”să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o staţie de metrou”. 

Întrebat cum se descurcă fără pază de la SPP, Traian Băsescu a spus: ”Ţi se parecă nu mă descurc, că nu pot merge singur?”

Traian Băsescu a mai declarat că merge la bancă, pentru că are banii investiţi în titluri de stat, nu a investit în imobiliare. 

”Mă duc până la bancă, pentru că aceste titluri de stat vor trebui să fie vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament. Încep să mă uit, pe ici pe colo, după un apartament. La preţul pieţei, un apartament cu trei camere ne-am dori, aşa am stabilit, că trei camere ne ajung, având în vedere facturile uriaşe care vin la încălzire şi electricitate”, a spus el. 

Despre o demisie din Parlamentul European, Băsescu a spus: ”Nu cred că am de ce (să demisionez- n.r.), pentru că eu am fost ales cu anunţul CNSAS-ului făcut. Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere”, a spus el.

Fostul preşedinte a precizat că nu a ascuns deloc, întrebat de ce a colaborarea cu Securitatea.

”Şi acum sunt convins că nu există nici o frază care să implice declaraţii politice sau atitudini politice. Nu există nici măcar o singură frază”, a comentat Băsescu decizia instanţei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.