Direcţia Hidrografică Maritimă recomandă navelor care merg spre şi dinspre porturile româneşti de la Marea Neagră să urmeze rute cu o lăţime a pasei de 2 mile marine, pentru a evita riscurile legate de prezenţa unor mine marine în derivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Forţele Navele au transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că Ministerul Apărării Naţionale a stabilit, în urma consultărilor între Forţele Navale Române şi reprezentanţii autorităţilor naţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei navigaţiei şi ai agenţilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiul maritim al României, măsuri pentru reducerea impactului pericolului de mine şi pentru executarea navigaţiei în condiţii de siguranţă.
 
“Astfel, Direcţia Hidrografică Maritimă a emis marţi, 29 martie, un aviz pentru navigatori, prin care recomandă tuturor navelor care navighează către şi dinspre porturile româneşti de la Marea Neagră (Mangalia, Constanţa, Midia, Sulina) să urmeze anumite rute de navigaţie, cu o lăţime a pasei de 2 mile marine, pentru a reduce riscurile cauzate de posibila prezenţă a unor mine marine aflate în derivă.
Prin canalele oficiale specifice, navigatorilor le-au fost recomandate navigarea cu atenţie şi întărirea observaţiei vizuale în zona de responsabilitate a României şi le-a fost solicitat tuturor navelor să raporteze, imediat, autorităţilor maritime din ţara noastră orice detectare a minelor”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată a precizat că în zona maritimă de responsabilitate, Forţele Navale Române au luat măsuri de cercetare sistematică, pentru întărirea supravegherii spaţiului maritim (apele teritoriale, zona contiguă şi zona economică exclusivă) şi pentru executarea unor intervenţii rapide, cu structuri specializate, pentru asigurarea securităţii navigaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.