China şi Rusia ar trebui să transmită ”un mesaj puternic” Coreei de Nord pentru a se abţine de la ”provocări suplimentare” după ce a reluat testarea rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) în această săptămână, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jalina Porter, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”China şi Rusia ar trebui să trimită un mesaj puternic (către Coreea de Nord) pentru a se abţine de la provocări suplimentare”, a declarat Porter, vineri, înainte de reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.

Coreea de Nord a precizat că a lansat, vineri, o altă rachetă balistică intercontinentală, un test pe care liderul Kim Jong Un l-a caracterizat ca fiind conceput pentru a demonstra puterea forţei nucleare a ţării şi pentru a descuraja orice mişcare militară a SUA.

Acesta a fost primul test ICBM complet cu arme nucleare al Coreei de Nord din 2017.

Porter a numit lansarea rachetei balistice drept o încălcare ”sfidătoare” a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

”Îndemnăm toate ţările să tragă RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) la răspundere pentru astfel de încălcări şi, de asemenea, solicităm RPDC să vină la masă pentru negocieri serioase”, a spus ea.

Oficialul american a mai susţinut că nu poate comenta poziţia pe care China şi Rusia ar putea-o adopta la Consiliul de Securitate, dar a adăugat:

”Suntem în primele etape ale consultării cu privire la această chestiune. Au existat evoluţii care ar trebui să preocupe toate ţările, în special pe cele care împart graniţa cu RPDC. Decizia RPDC de a reveni la testele ICBM este o escaladare clară”.

Ultimele lansări de rachete balistice intercontinentale ale Coreei de Nord în 2017 au atras sancţiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU. Însă, în contextul actual al relaţiilor internaţionale, Statele Unite şi aliaţii săi sunt în dezacord cu Rusia şi China din cauza invaziei ruse în Ucraina. Aşadar, nu este clar dacă vor fi adoptate măsuri similare celor aplicate în 2017.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.