Fostul internaţional englez Jermain Defoe, în vârstă de 39 de ani, şi-a anunţat, joi, retragerea din activitatea sportivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“După 22 de ani în sport, am decis să mă retrag din fotbalul profesionist. A fost o decizie grea şi una pe care am discutat-o cu familia mea şi cu apropiaţii mei.

Am debutat la profesionişti la vârsta de 17 ani, în 1999, şi acum simt că este momentul potrivit să mă retrag. Am avut o călătorie incredibilă şi am întâlnit oameni extraordinari.

Fotbalul va rămâne mereu în sângele meu şi sunt mândru şi am o mare satisfacţie când privesc în urmă, la cariera binecuvântată pe care am avut-o. Acum abia aştept să petrec timp de calitate cu prietenii mei şi cu familia înainte de a trece la următorul capitol din cariera mea.

Mulţumesc fanilor fiecărui club pentru care am jucat. Iubirea primită de-a lungul carierei nu va fi uitată niciodată şi voi avea mereu o legătură specială cu voi toţi.

Le mulţumesc şi extraordinarilor mei colegi, antrenori şi stafului pentru că au jucat un rol atât de important în cariera mea.

În cele din urmă, vreau să îi mulţumesc mamei mele. Mi-ai dat o minge când aveam doi ani şi m-ai făcut să cred că visul meu se poate împlini. Tot ce sunt sunt datorită ţie şi vă datorez totul ţie şi lui Dumnezeu”, este mesajul postat de Defoe în social media.

Jermain Defoe a jucat pentru echipele West Ham, Bournemouth, Tottenham, Portsmouth, Toronto FC, Sunderland şi Glasgow Rangers.

Pentru naţionala Angliei, el a evoluat în 57 de meciuri şi a înscris 20 de goluri, în perioada 2004-2017.

Defoe a câştigat Cupa Ligii Angliei cu Tottenham în 2008 şi campionatul Scoţiei cu Rangers în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.