Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că poziţiile în negocierile dintre Ucraina şi Rusia sunt destul de îndepărtate în acest moment, dar că ar putea exista ”un soi de înţelegere” privind o eventuală neutralitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan Aurescu a declarat, joi seară, la Digi24, că în acest moment nimeni nu poate spune care sunt rezultatele negocierilor de pace dintre Ucraina şi Rusia. 

”Nu putem să spunem acum care sunt rezultatele acestor negocieri, observăm că sunt poziţii care sunt exprimate indirect prin intermediul mediei internaţionale de către o parte şi de către cealaltă. La prima vedere, poziţiile sunt destul de îndepărtate. Pare a fi un singur element asupra căruia, la prima vedere, ar exista un soi de înţelegere, de disponibilitate de a ajunge la o înţelegere şi anume, cel la o eventuală neutralitate a Ucrainei. Acestea sunt chestiuni care trebuie să fie exprimate şi confirmate de către  părţile care sunt în negociere. Noi degeaba discutăm despre aceste elemente care nu au caracter de certitudine”, a declarat Aurescu. 

Întrebat dacă aceste negocieri sunt dătătoare de speranţă, Aurescu a explicat că e important ca aceste negocieri să continue. 

”În acest moment este foarte greu să spui dacă ele sunt dătătoare de speranţă sau nu, important este ca aceste discuţii să continue şi sper ca ele să aibă, la un moment dat, un rezultat, dar rezultatul trebuie să fie echilibrat, iar desfăşurarea în paralel a ostilităţilor, intensificarea lor, în acelaşi timp în care se desfăşoară negocierile de pace, nu creează premisele cele mai bune pentru un rezultat acceptabil de o parte şi de cealaltă”, a declarat Bogdan Aurescu. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.