Deputatul USR Filip Havârneanu a anunţat, marţi, că a depus, alături de alţi colegi USR, un proiect legislativ privind susţinerea cluburilor sportive de juniori, care prevede ca o treime din fondurile alocate pentru sport de administraţiile locale să meargă către copii şi juniori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filip Havârneanu a precizat, într-un comunicat de presă, că este necesară readucerea la viaţă a sportului practicat de copii şi juniori în cadrul cluburilor, el precizând că în prezent este vizibil un dezechilbru, iar cei mai mulţi bani se duc către echipele de seniori. 

"Fondurile sunt direcţionate către seniori şi aproape deloc către micuţii talentaţi care, în aceste condiţii, au şanse minime să fie descoperiţi vreodată ori să avanseze. Am făcut un astfel de proiect de lege împreună cu alţi trei colegi deputaţi USR, pentru a repara această nedreptate. Administraţiile locale ar urma să aloce minim 35 la sută din bugetul local sau central destinat sportului pentru susţinerea activităţilor sportive la nivel de copii şi juniori. Multe primării din ţară alocă bani din bugetul local pentru cluburi sportive de seniori, dar nu şi pentru juniori. De exemplu, din totalul banilor alocaţi sportului, la Sibiu doar nouă la sută din buget merge către copii, pe când la Târgovişte doar doi la sută este destinat lor", a precizat deputatul USR Filip Havârneanu. 

Potrivit parlamentarului USR, jumătate dintre copiii cu vârsta între cinci ani şi 14 ani nu fac sport deloc, în timp ce bazele sportive pentru juniori sunt slab dotate. 

"Nu de puţine ori copiii sunt nevoiţi să vină cu bani de acasă pentru închirierea sălilor pentru antrenament şi pentru echipamentul de concurs. Polonia are din 2018 un program asemănător cu ceea ce propunem noi. Asta arată că acolo unde există voinţă, se poate", a afirmat deputatul USR, Filip Havârneanu. 

Parlamentarul USR a amintit că a iniţiat şi proiectul "Fără lacăte pe curtea şcolii", adoptat anul trecut, şi că "iniţiativa se bucură deja de succes în unele comunităţi din ţară care au înţeles nevoia copiilor de a face mişcare în aer liber". 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.