Uniunea Europeană a exclus şapte bănci ruse - VTB, Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank şi VEB - din sistemul financiar internţaional SWIFT, însă cruţă două bănc care au legături cu vânzarea de hidrocarburi, potrivit Jurnalului Oficial al UE, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această excludere din SWIFT - menită să despartă parţial economia rusă de sistemul financiar mondial, ca represalii faţăă de invazia Ucraineide către Rusia - vizează a doua cea mai mare bancă rusă, VTB, dar şi Bank Otkritie, Novikombank - care finanţează industria, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank şi VEB - banca dezvoltării a regimului Putin.

Aceste instituţii ”sunt primele vizate de finanţarea efortului de război” al Rusiei în Ucraina, precizează un oficial european, care subliniază că prin această excludere este vizat un sfert din volumul sistemului bancar rus.

Această măsură urmează să intre în vigoare la 12 martie, potrivit Jurnalului Oficial al UE.

Cei 27 au aprobat această sancţiune marţi seara, după mai multe zile de negocieri.

În schimb, nici Sberbank - prima bancă rusească - şi nici Gazprombank - braţul financiar al gigantului rus al hidrocarburilor - nu sunt exclude din SWIFT.

Prin aceste două bănci tranzitează majoritatea plăţilor în contul livrărilor de gaze naturale şi petrol ruseşti în UE.

Germania şi Italia şi-au exprimat temerea, în ultimele zile, că nu îşi vor plăti aprovizionăriloe cu gaze naturale ruseşti, de care sunt foarte dependente, în cazul blocării accesului la SWIFT a băncilor ruseşti însărcinate cu aceste tranzacţii.

O excludere din SWIFT este considerată o ”armă atomică” financiară.

SWIFT - o platformă de mesagerie securizată - permite operaţiuni precum tranzitul ordinelor de plată şi ordinelor de transfer de fonduri între bănci.

SWIFT, o societate de drept belgian, a exclus în 2012 mai multe bănci iraniene, în urma unei hotărâri în acest sens a UE.

Majoritatea băncilor iraniene excluse au fost reintegrate pe platformă în ianuarie 2016.

În total, 80% din sistemul bancar rus este vizat într-un fel sau altul printr-o ”baterie” de sancţiuni financiare impuse rusiei de către UE, adoptate începând din 2014, în urma anexării Peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, precizează oficialul euroean citat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.