Preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden au acceptat luni să se întâlnească în cadrul unui summit propus de către omologul lor francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze până atunci Ucraina, un anunţ-surpriză care intervine în pofida faptului că un război este considerat iminent, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedinţii Biden şi Putin au acceptat fiecare principiul unui summit”, şi-a exprimat Palatul Élysée mulţumirea într-un comunicat, precizând că negocierile urmează să fie lărgite, într-o a doua etapă, la toate părţile implicate” în criza ucranană.

Acest summit ”va putea avea loc numai dacă Rusia nu invadează Ucraina”, a avertizat însă preşedinţia franceză.

Joe Biden se va întâlni cu Vladimir Putin ”dacă nu a avut loc o invazie”, a confirmat Casa Albă.

Kremlinul nu a comentat iniţial.

”Statele Unte se angajează să continue diplomaţia până în momentul când când va începe o invazie”, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

”Suntem, de asemenea, pregătiţi să impunem consecinţe rapide şi dure dacă Rusia alege, în schimb, războiul”, a avertizat ea, ”iar în prezent Rusia pare să continue pregătiri în vederea unui atac la scară mare în Ucraina, foare curând”.

Conţinutul unui summit urmează să fie pregătit să de către secretarul de Stat american Antony Blinken şi de omolgul său rus Serghei Lavrov, în cadrul unei reuniuni prevăzute joi, a pecizat Palatul Élysée.

Parisul face acest anunţ în contextul în care Rusia şi Ucraina au continuat duminică să se acuze reciproc de faptul că sunt de vină de confruntări armate în Donbas, în estul separatist al Ucrainei.

Emmanuel Macron a obţinut acest summit în urma a două convorbiri la telefon, duminică, cu Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit la Moscova la începutul lui februarie.

A doua convorbire cu Vladimir Putin a avut loc duminică seara, după ce şeful statului francez a vorbit cu Joe Biden, şi confirmă rolul acestuia de mediator între cele două mari puteri inamice din Războiul Rece.

Acest anunţ-surpriză contrastează cu avertismente ale unei intervanţii militare a Moscovei, iminente potrivit Occidentului.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a reiterat duminică faptul că Rusia este ”pe punctul de a invada” Ucraina.

Imagini difuzate de societatea americană de imagerie satelitară Maxar surprnd noi desfăşurări de trupe ruse şi de material militar la frontera Ucrainei.

Aceste imagini noi, realizate duminică, arată urme de vehicule care traversează câmpuri înzăpezite, înconjurate de pădure şi mărginite de drumuri.

Occidentul se teme de faptul că o intensificare, de mai multe zile, a confruntărilor armate pe linia frontului în Donbas ar putea fi folosite drept pretext de către Rusia, care a comasat 150.000 de oameni la frontiera Ucrainei, în vederea unei invazii a vecinului său prooccidental.

Vladimr Putin pune această intensificare a violenţelor pe contul unor ”provocări” ucrainene, în contextul în care separatişti proruşi au dispus evacuarea civililor şi mobilizarea bărbaţilor capabili să lupte.

Ordinul de evacuare a determinat aproximativ 53.000 de civili, dintre cei trei milioane care trăesc în zona separatistă din estul Ucrainei, să se refugieze în Rusia, a anunţat Moscova, iar starea de urgenţă a fost decretată în regiunea rusă Kursk.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă ”tiruri provocatoare” ale rebelilor proruşi susţinuţi de către Moscova şi îndeamnă la o reluare a negocierilor cu Rusia sub egida OSCE şi la instaurea unui ”armistiţiu imediat”.

Lideri rebeli din regiunea Lugansk au anunţat luni că doi civili au fost ucişi în bombardamente ale armatei ucrainene, acuzaţii care nu au putut fi verificate din surse independente.

Palatul Élysée a anunţat că, în cursul discuţiei dntre Macron şi Putin, s-a subliniat importanţa unui armistiţiu.

Şefii diplomaţiilor rusă Serghei Lavrov şi franceză Jean-Yves Le Drian urmează să discute luni, a anunţat Moscova.

O reuniune extraordnară a Organizaţiei pentru Securtate şi Cooperare în Europa (OSCE), consacrată Ucrainei, urmează să aibă loc, de asemenea, luni.

Moscova respinge orice acuzaţii cu privire la un plan de invadare a Ucrainei şi revemdică, între altele, promisiunea ca această ţară să nu adere niciodată la NATO şi oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice la frontierele ruse, revendicări respinse de către Occident.

Criza în centrul căreia se află Ucraina de la sfârşitul lui 2021 a provocat cea mai gravă escaladare a tesniunilor în Europa de la sfârşitul Războiului Rece.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.