Unul dintre cele mai importante săptămânale satirice franceze, Le Canard enchaîné, a lucrat în anii '60 pentru serviciile secrete din Cehoslovacia, la acea vreme vasala Uniunii Sovietice, dezvăluie marţi săptămânalul francez L'Obs, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit L'Obs, care citează un dosar StB - serviciile secrete cehoslovace -, scos la iveală de către istoricul ceh Jan Koura, vicerectorul Universităţii Charles din Praga, Jean Clémentin, unul dintre numele mari ale Canard, a spionat în contul acestui satelit al blocului sovietic.

”Din 1957 în 1969, Jean Clémentin a fost un spion plătit de cehoslovaci, deci al taberei sovietice”, scrie L'Obs în această anchetă jurnalistică.

În perioada 1957-1969, ”Pipa”, numele de cod al jurnalistului, ”a predat nu mai puţin de 300 de note în cursul a 270 de întâlniri în Franţa şi în străinătate. El a participat, de asemenea, în mod activ - şi în mod conştient - la trei operaţiuni de dezinformare, publicând în Le Canard enchaîné articole concepute de StB”, potrivit anchetei.

”El a fost trimis la Londra şi Bonn (în Germania) de către serviciul secret, cu scopul de a culege informaţii”, scrie săptămânalul.

Jurnalistul are în prezent 98 de ani şi este protejat de orice urmăriri din cauza prescrierii faptelor.

Potrivit aceleiaşi anchete, Jean Clémentin şi-ar fi asumat prima oară simpatia faţă de blocul sovietic în timpul Războiului din Indochina (1946-1954), în care a fost scârbit de metodele armatei coloniale franceze.

Astfel a început colaborarea sa cu un membru al Ambasadei Cehoslovaciei la Paris, care avea să fie ofiţerul său de supraveghere.

Jurnalistul îşi mărturiseşte atracţia faţă de democraţiile populare din Europa de Est, ”însă (...) există şi ademenirea câştigului”,potrivit anchetei.

”Îi plac banii”, scria agentul care-l supraveghea, arătând că acest bărbat, căsătorit în două rânduri şi care revendică ”cinci amante”, nu avea venturi suficiente să-şi susţină stilul de viaţă.

”În total, în primii cinci ani ai colaborării sale active, ofiţerii săi de supraveghere (...) i-au dat 23.600 de franci, aproximativ 40.000 de euro în prezent”, scrie L'Obs, care evocă de asemenea ”o casă la Meudon, la periferia burgheză a capitalei”.

Potrivit anchetei, la Paris, Direcţia Supravegherii Teritoriului (DST, însărcinată cu contrasponajul, aflat în prezent la Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI), avea bănuieli cu privire la rolul angajatului Le Canard, însă nu a declanşat niciodată urmăriri.

Jean Clémentin s-a pensionat în 1989, anul căderii Zidului Berlinului, la 20 de ani de la ultima sa întâlnire cu un ofiţer din Cehoslovacia, în prezent Cehia, un stat membru al Uniunii Europene (UE).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.