Preşedintele francez Emmanuel Macron dă asigurări marţi că a ”obţinut”, în negocieri cu omologul său rus Vladimir Putin, ”să nu aibă loc o degradare şi nici o escaladare” în criza ruso-occidentală în centrul căreia se află Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este vorba, pentru mine, despre blocarea jocului în vederea împiedicării unei escaladări şi deschiderii unei perspective noi (...). Acest obiectiv, pentru mine, este îndeplinit. Franţa a consolidat o credibilitate”, le-a spus Emmanuel Macron, în avionul cu care călătorea de la Moscova la Kiev, unde se întâlneşte cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară este ameninţată de desfăşurarea masivă a unor militari ruşi la frontieră.

Însă şeful statului francez este realist în privinţa flexibilităţii lui Vladimir Putin în problema ucraineană.

 

Nu am crezut o secundă că (Putin) avea să facă gesturi ieri (luni)”, declară el.

Cei doi şefi de stat au discutat luni, timp de aproape cnci ore, despre spinosul dosar ucrainean.

După această întâlnire la vârf, Macron a luat cuvântul şi a spus că speră să anunţe această ”dezescaladare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.