Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni un proiect de lege ment să dea rapid pagina legislaţiei moştenite de la Uniunea Europeană (UE), la doi ani după un Brexit ale cărui beneficii întârzie să se concretizeze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul conservator, în vârstă de 57 de ani - care se află în prezent într-o poziţie extrem de delicată din cauza unui scandal provocat de o serie de petreceri organizate în timpul carantinei la Guvern (”partygate”) - vrea să convingă cu privire la virtuţile Brexitului, a cărui realizare, după ani de paralizie politică după refrendum, a fost cheia succesului său electoral în decembrie 2019.

Acest nou proiect de lege - ”libertăţile Brexitului” (”Brexit Freedoms”) - vizează să facliteze procesul aflat în curs în vederea modificării sau abandonării legislaţiei moştenite de la UE.

Potrivit Guvernului, aceste reforme urmează să permită companiilor britanice să economisească un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro) cu ”hârţoage” şi ”povara reglementărilor”.

Însă multe dintre aceste întreprinderi se plâng de obstacole create de Brexit.

Potrivit unei anchete a sectorului manufacturier britanic, publicată recent, două treimi dintre întreprinderile chestionate estimează că Brexitul le-a obstrucţionat, în diverse grade, activităţile.

Jumătate dintre ele se tem că se pot confrunta cu noi dificultăţi în acest an, odată cu intrarea deplină în vigoare a controalelor vamale.

Boris Johnson salută, într-un comunicat, Brexitul drept ”un moment istoric şi începutul unui nou capitol pentru ţata noastră” şi estimează că proiectul său de lege va permite ”eliberarea şi mai mult a avantajelor Brexitului, iar întreprinderile vor putea astfel să cheltuiască mai mult din banii pe care-i au în investiţii, inovaţie şi crearea de locuri de muncă”.

SCOŢIA CERE LONDREI SĂ REZOLVE PROBLEMELE CU FORŢA DE MUNCĂ 

Guvernul separatist scoţian, departe a împărtăşi acest entuziasm, cere Londrei să rezolve problemele cu care se confruntă secrtorul alimentar - lipsa forţei de muncă şi birocraţia.

”De doi ani, Brexitul a eşuat să aducă cel mai mic beneficiu populaţiei scoţiene rurale”, acuză într-un comunicat ministrul însărcinat cu acest dosar în Guvernul local, Mairi Gougeon.

Guvernul scoţian cere, din cauza penuriei forţei de muncă, să se acorde vize pe o perioadă de doi ani şi subliniază că cele 30.000 de vize destinate muncitorilor sezonieri, anunţate la sfârşitul lui decembrie de către Guvernul britanic, sunt cu mult mai puţine decât cele 55.700 considerate necesare de către sindicate din acestor sector din Regatul Unit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.