Candidata Rassemblement national (RN, extremă dreapta, fostul FN), Marine Le Pen, a obţinut un împrumut în valoare de 10,6 milioane de euro în vederea finanţării campaniei sale prezidenţiale, ”din partea unei bănci europene”, declară preşedintele RN Jordan Bardella AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest împrumut corespunde ”plafonului de cheltuieli autorizate”, ”contractul a fost semnat şi avem fondurile”, a declarat AFP Jordan Bardella, care confirmă astfel o dezvăluire BFMTV.

Liderul interimar al RN şi trezorierul partidului, Kevin Pfeffer, au anunţat această ”veste bună” membrilor formaţiunii.

”Acest împrumut, ştiţi, într-un context foarte dificil de însăprire a reglementărilor finanţării campaniilor şi de reticenţă a băncilor de a finanţa viaţa democratică a ţării noastre, ne va permite să abordăm liniştiţi ultima linie dreaptă a campaniei”, afirmă cei doi într-un e-mail transmis membrilor partidului.

Acest împrumut urmează să finanţeze Convenţia de la Reims, prevăzută sâmbăta viitoare, operaţiunea ”5.000 de pieţe”, cu autobuze care să străbată întreaga ţară, şi reuniuni publice înrtr-o campanie ”cât mai aproape de francezi, fără exces, dar cu mintea eliberată de căutarea fondurulor”, subliniază ei.

Marine Le Pen l-a ”alertat” pe preşedntele francez Emmanuel Macron cu privire la dificultăţile de finanţare a campaniei prezidenţiale, cu candidaţi care se ”confruntă cu o cvasi-imposibilitate de a găsi finaţări” la bănci şi care nu mai pot, în urma unei legi din 2017, să împrumute bani de la bănci neeuropene.

RN, care este de altfel foarte îndatorat, întâmpină dificultăţi în a se finanţa de la bănci.

În campania prezidenţială din 2017, partidul a împrumutat şase milioane de euro de la micropartidul Cotelec lui Jean-Marie Le Pen şi opt milioane de euro de la un om de afaceri, Laurent Foucher.

Partidul a reîmprumutat apoi aceste sume canddatei Marine Le Pen.

În 2014, în alegerile regionale şi departanmentale, partidul de extremă dreapta a recurs la un împrumut rusesc în valoare de nouă milioane de euro, pe care îl rambursează şi în ziua de azi, după o ”reeşalonare” pe care a obţinut-o în 2020 la creditori, o firmă rusă condusă de către foşti militari, Aviazapciast.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.