Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, îi oferă primarului Capitalei, Nicuşor Dan, mai multe soluţii pentru combaterea ciorilor din Parcul Cişmigiu, precizând că aplicarea acestora nu depăşeşte 60.000 de lei, după ce edilul a relatat că o sumă între 50.000 şi 100.000 de lei ar urma să fie alocată unui studiu pe această temă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Berceanu interfvine după ce primarul general a explicat că în anul 2021 a introdus în buget, prima oară, o secţiune de bugetare participativă, adică o parte din buget să fie decis de cetăţeni pe bază de concurs de proiecte, iar unul dintre proiectele care a câştigat a fost cel care caută o soluţie pentru miile de ciori din Cişmigiu, bucureştenii fiind deranjaţi de mizeria pe care acestea o fac la locurile de joacă, pe bănci, pe alei, pe statui.
”Proiectul a câştigat 500.000 lei, buget TOTAL pentru rezolvarea problemei. Prima parte presupune realizarea unui studiu, care va costa 50.000 – 100.000 lei. Atribuirea se va face prin achiziţie publică, iar preţul va rezulta din achiziţia publică. Studiul va propune soluţia care va fi implementată şi pe care vor fi cheltuiţi, dacă e nevoie, restul de bani”, a precizat Nicuşor Dan.
 
“Între 10.000-60.000 de lei costă soluţia tehnică pentru combaterea ciorilor, mai puţin decât orice studiu ştiinţific. Restul de 440.000 de lei sunt bani aruncaţi. Am întrebat specialiştii care se ocupă cu păsările (ornitologie), am dat un Google search şi toată munca mi-a luat cam patru ore pentru a analiza soluţiile implementate în alte parcuri din lume”, a transmis Octavian Berceanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El a precizat şi care sunt cele trei soluţii pentru combaterea ciorilor. 
“1.Combaterea cea mai eficientă este folosirea fasciculelor laser (500 - 2500 lei buc) care sunt îndreptate de la sol către păsări în mod repetat. Folosirea poate fi făcută uşor de către patru poliţişti locali care patrulează pe timpul nopţii.
2. Folosirea, în primăvară, a unui tratament cu substanţe pulverizante repelente, la fel cum se folosesc cele pentru insecte prin pulverizare cu atomizoare. Bird Stop ® este o sustanţă repelentă biodegradabilă, fără toxicitate pentru păsări sau oameni. Cost total 20.000 lei pentru un tratament pe 10 ha de vegetaţie.
3. Instalarea emiţătoarelor de infrasunete, profesionale, care pot fi folosite pe tot parcursul anului. Cost 27.000 lei pentru patru bucăţi”, a explicat Octavian Berceanu. 
El a mai afirmat că valoarea totală pentru folosirea celor trei variante nu depăşeşte 60.000 de lei.  
“Dacă cele trei variante sunt folosite etapizat sau împreună costul total nu depăşeşte 60.000 lei. Studiul reprezintă bani aruncaţi pe fereastra primăriei. Ciorile au un traseu predefinit, mănâncă ziua pe Groapa Chiajna-Rudeni, unde sunt depozitate gunoaie şi seara se întorc în Cişmigiu unde temperatura este cu 6 grade mai mare, au sursă de apă şi sunt ferite de vânt. Toată munca de documentare o poate face un licean, fără să aibă studii de specialitate. 500.000 de lei pentru o primărie în faliment sunt bani”, a mai declarant Octavian Berceanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.