Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, afirmă că România este pregătită pentru a primi mii de eventuali refugiaţi, cărora să le asigure "hrană şi condiţii bune de viaţă", iar capacitatea de cazare a unor eventuali refugiaţi dinspre Ucraina poate fi crescută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Există în momentul acesta un stoc, să spunem aşa, destul de important de locuri în care am putea să cazăm mii de posibili refugiaţi. Evident că avem şi o zonă de rezervă în care am putea să multiplicăm, sau să aducem de trei-patru ori mai multe locuri, chiar până la zecii de mii, să spunem, în această zonă. Deocamdată, rezerva strategică pe care o avem este gândită pentru câteva mii de posibili refugiaţi, pentru hrănire, pentru condiţii bune de viaţă şi evident că putem să aducem şi lucruri suplimentare. Dacă se va întâmpla asta – nu ne dorim să se întâmple - dar dacă s-ar întâmpla să fie nevoie, o să putem arăta şi noi partenerilor din NATO că suntem pregătiţi, cel puţin dacă nu avem o înzestrare aşa cum ne-am dori, la ultimul nivel, avem un foarte bun management al capacităţilor noastre în domeniile acestea ale pregătirii defensive pentru conflict", a afirmat ministrul Apărării, miercuri seară, la Antena 3.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în CSAT au fost decise mai multe măsuri.
 
”În acest sens, am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul nostru şi pentru a fi pregătiţi să gestionăm efectele negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar. De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024”, a anunţat preşedintele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.