Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras în mod oficial măsura vaccinării obligatorii în companiile cu peste 100 de salariaţi, luând astfel act de un veto al Curţii Supreme a Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia de Sănătate şi Siguranţă în Muncă (OSHA) a anunţat această retragere într-un scurt comunicat, marţi, fără să menţioneze hotărârea înaltei Curţi, care nu i-a lăsat de ales.

OSHA afrmă că ”încurajează puternic angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permamente reprezentate de covid-19 la locul de muncă”.

În Statele Unite, unde noul coronavrus a ucis peste 870.000 de oameni, numai 63% din populaţie este vaccinată complet, din cauza fracturi politice foarte marcante în problema vaccinării.

Democratul Joe Biden a anunţat în septembrie, după mai multe luni în care a încercat să-i convingă pe reticenţi să se vaccineze, că vrea să impună vaccinarea obligatorie a angajaţilor marilor întreprinderi, a celor ai sectorului sanitar şi a funcţionarilor federali.

În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost denunţată imediat drept un abuz de putere de către aleţi republicani şi de către o parte a lumii economice, care au sesizat justiţia.

La 13 inuarie, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză în privinţa celor 84 de milioane de persoane angajate în marile întrprinderi.

Curtea Supremă a validat, însă, vaccinarea obligatorie a angajaţilor structurolor de sănătate care beneficiază de fonduri federale.

Aleşi republicani s-au felicitat marţi de retragerea măsurii în sectorul privat.

”Administraţia Biden se pliază realităţii şi respectă până la urmă Constituţia”, a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.