Francezul Benjamin Brière, în vârstă de 36 de ani, deţinut de peste un an şi jumătate în Iran, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu privire la ”spionaj”, după ce a făcut fotografii într-o zonă interzisă cu o dronă, de către un tribunal revoluţionar iranian, a anunţat marţi avocatul său, denunţând ”o mascaradă de proces”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Benjamin Brière a fost condamnat, de asemenea, la opt luni de închsoare suplimentare cu privire la ”propagandă” împotriva regimului iranian, a precizat într-un comunicat transmis AFP avocatul său, Philippe Valent.

Tânărul, care s-a prezentat mereu drept un turist, a fost arestat în mai 2020 cu privire la faptul că a ”fotografiat zone interzise” cu o dronă într-un parc natural în Iran.

El este încarcerat în Închisoarea Valikabad, la Mashhad (nord-est), şi se află în greva foamei de la sfârşitul lui decembrie, în semn de protest faţă de condţiile de detenţie.

El a compărut joi într-un trbunal la Mashhad.

”Benjamin Brière nu a benficiat niciodată de o formă de proces echitabil în faţa unor judecători imparţiali. Amintim că nu a beneficiat de niciun drept de a se apăra, de niciun acces la elemente ale acuzării, de nicio posibilitate de a pregăti şi prezenta o apărare în faţa judecătorilor tribunalului revoluţionar”, denunţă Valent, care trage un semnal de alarmă cu privire la starea sănătăţii clientului său.

”Familia lui Benjamin Brière face azii un apel către autorităţile franceze să ia imediat măsuri care să-i permită repatrierea”, anunţă el.

Blandine Brière, sora francezului, consideră, la rândul său, că fratele său este un ”ostatic politic”.

”Este clar că este un proces politic util Iranului, care transmite un mesaj Guvernului francez”, declară ea AFP.

”Suntem nimic în faţa acestui lucru, ne simţim ca nişte pioni într-un joc diplomatic”, denunţă ea, în contextul în care Teheranul şi marile puteri s-au angajat în negocieri extrem de delicate în vederea unei relansări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, menit să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică, torpilat de către fostul preşedinte american Donald Trump în 2018.

Iranul a încarcerat peste 12 deţinători de paşapoarte occidentale, majoritatea cu dublă cetăţenie, ceea ce ONG-uri condamnă drept o politică de luare de ostatici cu scopul de a obţine concesiide la puteri străine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.