Actriţa americană Evan Rachel Wood l-a acuzat pe cântăreţul Marilyn Manson că a violat-o profitând de filmările la unul dintre videoclipurile sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evan Rachel Wood, cunoscută pentru rolurile din serialul „Westworld” sau din filmul „Thirteen”, a făcut acuzaţiile în documentarul HBO „Phoenix Rising”, prezentat la Festivalul de Film de la Sundance. În această producţie, care arată lupta pentru creşterea termenului de prescriere în cazul infracţiunilor criminale pentru a permite victimelor să obţină dreptate, actriţa a revenit la filmările din 2007 ale videoclipului de la „Heart-Shaped Glasses”, una dintre melodiile lui Marilyn Manson, pe atunci partenerul ei. 

„Am vorbit de o scenă de sex simulat. Dar când camerele s-au întors, el a început să mă penetreze cu adevărat”, a spus femeia. „Nu am fost de acord cu asta”, a insistat ea. Actriţă din copilărie, ea a explicat că „nu a ştiut să spună nu” căci a fost „învăţată să nu răspundă niciodată”. 

Evan Rachel Wood a început o relaţie cu Marilyn Manson - pe numele adevărat Brian Warner - în 2006, la vârsta de 18 ani. Cântăreţul avea atunci 37 de ani. 

„Am fost obligată la un act sexual comercial sub un pretext fals (...). Am fost violată în faţa unei camere de filmat”, a mărturisit ea. În timpul agresiunii, „pot să spun că echipa era foarte jenată şi că nimeni nu ştia ce să facă”, a adăugat actriţa. Conform documentarului, Marilyn Manson a făcut apoi presiuni ca tânăra să-i asigure pe jurnalişti că nu a existat o scenă de sex real în timpul filmării. 

Avocatul cântăreţului, Howard King, a dezminţit aceste acuzaţii. „Dintre toate afirmaţiile false ale lui Evan Rachel Wood despre Brian Warner, povestirea videoclipului muzical Heart-Shaped Glasses, filmat acum 15 ani, este cea mai nesăbuită şi uşor de infirmat, deoarece existau mulţi martori”, a scris el într-un comunicat pentru AFP. 

„Scena de sex simulat a cerut mai multe ore de filmare cu multe cadre din diferite unghiuri şi multe pauze lungi între fiecare instalare de cameră”, a afirmat avocatul. „Brian nu a avut o relaţie sexuală cu Evan pe acel platou, şi ea ştie că este adevărul”, a continuat Howard King. 

Mai multe femei, precum actriţa Esmé Bianco („Game of Thrones”), l-au acuzat pe Marilyn Manson de violuri şi alte agresiuni, ceea ce el neagă. Poliţia din Los Angeles a confirmat anul trecut că a deschis o anchetă cu privire la acuzaţii de violenţe contra cântăreţului pentru  fapte comise între 2009 şi 2011. 

În prezent, în vârstă de 53 de ani, Marilyn Manson şi-a creat un personaj public cu imagine tulburătoare, de inspiraţie gotică, machiat, purtând lentile diferite, cu păr negru. Numele său este inspirat de cel al actriţei Marilyn Monroe şi de al lui Charles Manson, cel care i-a provocat moartea actriţei Sharon Tate. Casa lui de discuri Loma Visa Recordings şi agenţia artistică CAA au rupt orice relaţie cu cântăreţul ca urmare a acuzaţiilor care i-au fost aduse. El continuă totuşi să înregistreze melodii şi apare pe albumul „Donda” lansat anul trecut de Kanye West. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.