Patruzeci şi trei de cadre medicale din Spitalul Judeţean Suceava au fost diagnosticate cu COVID-19. Dintre aceştia, 23 sunt vaccinaţi anti-COVID.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform monitorulsv.ro, 43 de angajaţi, din totalul de 1.760 ai Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou”, sunt diagnosticaţi cu COVID-19, conform datelor furnizate de managerul spitalului, medicul Alexandru Calancea. Acesta a menţionat că, în urma testării la încheierea perioadei de izolare, cinci dintre ei au revenit la serviciu. 
 
Potrivit datelor furnizate de managerul spitalulului, printre cei infectaţi se numără şapte medici, dintre care doi şefi de secţie, 23 de asistente medicale, 12 infirmiere, 2 angajaţi din personalul TESA şi 4 brancardieri şi îngrijitoare. Dintre angajaţii COVID-pozitivi, 23 sunt vaccinaţi. 
 
Cele mai multe cazuri de infectare în acest val al pandemiei s-au înregistrat la Unitatea de Primiri Urgenţe, respectiv 9 cazuri. Cei mai mulţi dintre cei infectaţi nu au simptome ori au cu forme uşoare de boală şi sunt acasă, în izolare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.