Incendiul care a izbucnit în Vama Giurgiu, în magazii în care erau depozitate diferite bunuri, a fost stins după aproape nouă ore. Pompierii au stabilit că focul a fost pus intenţionat, iar poliţiştii au preluat ancheta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După aproape nouă ore, incendiul a fost lichidat. Au ars tutun vrac, cartuşe de ţigări, articole textile, încălţăminte, alcool sanitar în recipiente din plastic, parfumuri, sticle cu băuturi alcoolice şi diverse recipiente cu substanţe inflamabile. În urma acţiunii flăcărilor, unele dintre bunuri nu au putut fi identificate. A fost salvat un butoi cu alcool etilic (1 mc)”, a transmis, sâmbătă după-amiază, ISU Giurgiu.  

Pompierii au precizat că suprafaţa celor două depozite în care s-a manifestat focul este de aproximativ 120 mp. 

”Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere, cercetările fiind continuate de Poliţie”, au mai transmis pompierii.  

La faţa locului au acţionat peste 30 de pompieri, cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o descarcerare.  

De asemenea, pentru degajarea tuturor bunurilor care ardeau mocnit în interiorul depozitelor şi pentru a facilita lichidarea incendiului, cu sprijinul Primăriei Giurgiu, la faţa locului s-a intervenit cu un motostivuitor şi un utilaj cu cupă.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.