Salvamontiştii anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost primite 58 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora, fiind salvate astfel 66 de persoane. Dintre acestea, 29 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital, iar într-un caz s-a solicitat intervenţia elicopterului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 58 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Astfel, au fost 8 apeluri pentru Salvamont Cluj, 7 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 6 apeluri pentru Salvamont Buşteni, câte cinci  pentru Salvamont Azuga şi Salvamont Lupeni, câte patru pentru Salvamont Gorj, Salvamont Muntele Mic, Salvamont Borşa şi Salvamont Neamţ, două apeluri pentru Salvamont Sibiu şi câte un apel pentru Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Suceava, Salvamont Alba, Salvamont Predeal, Salvamont Maramureş, Salvamont Bihor, Judeţul Bacău şi Judeţul Bistriţa-Năsăud.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 66 de persoane, dintre acestea 29 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Pentru un caz s-a solicitat elicopterul şi un caz a fost predat la IML", au precizat salvamontiştii.

Totodată, s-au primit 58 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.