Poliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani şi a rănit-o pe o alta de 11 ani, în Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. La ieşirea de la audieri, el a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, unii dintre ei afirmând că au fost loviţi de acesta, când încerca să-i evite, fugind spre un autovehicul care îl aştepta. Anterior, procurorii au precizat că la momentul producerii accidentului nu era misiune şi conducea cu viteză peste limita legală, urmând a fi dispusă o expertiză care să stabilească viteza exactă. Poliţistul este cercetat pentru ucidere din culpă. Maşina de politie avea semnalele luminoase în funcţiune, nu şi pe cele acustice, iar fetele erau pe trecerea de pietoni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţistul a ieşit de la audieri, ascunzându-şi faţa şi încercând să evite ziariştii. El a alergat spre o maşină care îl aştepta, fiind asaltat de jurnalişti, iar unii dintre aceştia au reclamat că în busculada creată au fost loviţi.

Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

”Ca urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admise în localitate, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni”, a declarat, vineri, procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1. 

El a precizat că maşina avea mijloacele luminoase în funcţiune, dar nu şi pe cele acustice, că poliţistul nu se afla în misiune, iar procurorii nu au reţinut incidenţa niciunei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Acesta a explicat şi că se va dispune o expertiză pentru a se afla viteza cu care circula poliţistul la momentul producerii accidentului.  

Poliţistul are calitatea de suspect şi i-a fost adusă la cunoştinţă acuzaţia de ucidere din culpă.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.