Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a transmis, vineri, într-un comunicat, că o bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forţă fizică. Primarul acuză Jandarmeria şi Poliţia Locală că ”au asistat impotente la acest act violent” şi anunţă că a declanşat o anchetă la Poliţia Locală, pentru a afla de ce forţele de ordine au permis acţiunea de azi. Jandarmeria Română a precizat că persoanele au intrat în sediu cu pretextul că doresc să se înscrie în audienţă. La rândul său, copreşedintele AUR, George Simion, a transmis că declaraţia primarului este ”o minciună sfruntată”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Ce a spus domnul Fritz este o minciună sfruntată, oamenii ăia nu au fost aduşi cu autocarul, nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă, care avea protest la o oră jumătate după. Încearcă să facă ce făcea Iliescu, cu bande de legionari şi aşa mai departe, ştiţi discursul lui Ion Iliescu şi îl auzim acum la Fritz şi la Iohannis”, a comentat George Simion acuzaţiile aduse de primarul Timişoarei.  

Copreşedintele AUR a menţionat că ”nu s-a comis niciun act de violenţă”. 

”Noi am intrat în Primăria Timişoarei fără să vină un poliţist local sau o autoritate să ne întrebe ceva, nici de certificat, nici ce vrem. De abia la etajul 1 a venit un om care nu s-a recomandat şi aflăm din postarea domnului Fritz că ar fi managerul oraşului, şi am cerut ceea ce voiam de la început, o audienţă pentru Ioan Bânciu, a cărei soţie a fost ucisă de dictatura lui Ceauşescu, care de o lună şi jumătate nu este primit în audienţă, nici de primari sau de un viceprimar. Asta am cerut, nu s-a comis nicio violenţă”, a mai spus Simion.  

În imaginile transmise pe Facebook de AUR Timiş, la minutul 20, se vede cum zeci de membrii şi simpatizanţi AUR, în frunte cu liderul George Simion, intră în Primăria Timişoara, în timp ce scandează lozinci la adresa edilului Dominic Fritz, cerând o audienţă la acesta. 

”Ruşine să vă fie”, ”Ieşi afară, javră ordinară”, ”Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta” sau ”Să vină afară” au scandat membrii şi simpatizanţii AUR pe holurile Primăriei Timişoara, certându-se cu cei care au încercat să-i legitimeze. 

UPDATE: ”Astăzi, în jurul orei 14.30, aproximativ 20 de mebrii ai unui partid politic au pătruns în clădirea Primăriei Timişoara, pe o uşă din spatele cladirii destinată accesului publicului, pretinzând că doresc să se înscrie în audienţă. Accesul le-a fost permis de Politia Locala, dar imediat au tulburat liniştea, prin scandări şi zgomote puternice. Poliţiştii locali care asigurau respectarea regulilor de acces în instituţie i-au scos din cladire şi au sesizat elementele de dispozitiv ale Jandarmeriei, aflate în imediata apropiere, într-o misiune de asigurare a ordinii publice”, a transmis Jandarmeria Română. 

Sursa citată a precizat că persoanele au fost identificate şi urmează să fie sancţionate pentru neportul măştii de protecţie şi tulburarea liniştii publice.

”Precizăm ca Jandarmeria nu are atributii de paza a sediului Primăriei Timişoara si că jandarmii aflati in zona Primariei au  actionat imediat dupa ce au fost sesizaţi, au mai transmis jandarmii. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”O bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forţă fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie. Este inadmisibil că Jandarmeria şi Poliţia Locală au asistat impotente la acest act violent”, a scris Fritz.

Primarul afirmă că ”asaltul bandelor lui George Simion asupra instituţiilor democratice ale statului, prin tupeu şi intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare şi ne oferă o pre-vizionare a ceea ce se poate întâmpla cu România, dacă rămânem impasibili la acest fenomen”.

”Accept dreptul oricui de a protesta atât timp cât acest lucru se desfăşoară paşnic, fără a pătrunde, prin violenţă, în Primăria Timişoara, în oricare altă primărie din ţară, în instituţiile statului. Cer instituţiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea şi să îi sancţioneze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanşat o anchetă la Poliţia Locală, pentru a afla de ce forţele de ordine au permis acţiunea de azi, şi mă aştept ca şi la Jandarmerie să-şi verifice procedurile”, spune primarul Timişoarei.

De asemenea, Dominic Fritz afirmă că partidele aflate la guvernare, PSD şi PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timişoara.

”Un lucru să fie clar: pe mine nu mă intimidează aceste violenţe anti-democratice. Doar îmi întăresc convingerea că trebuie să luptăm, mai mult decât oricând, pentru valorile noastre. Timişoara este şi va rămâne un oraş al respectului şi bunului simţ, multicultural şi deschis, unde xenofobia şi violenţa anarhică nu au ce căuta”, mai spune primarul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.