La 25 de ani după ce o serie de crime brutale au şocat liniştitul oraş Woodsboro, un nou criminal îmbracă masca Ghostface şi începe să atace un grup de adolescenţi pentru a reînvia secrete groaznice din trecutul oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Paramount Pictures şi Spyglass Media Group prezintă cel de-al cincilea film al seriei “Scream”, în regia lui Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett, după un scenariu semnat de James Vanderbilt şi Guy Busick. Bazat pe personajele create de cunoscutul Kevin Williamson, “Scream” este produs de William Sherak, James Vanderbilt şi Paul Neinstein.

Din distribuţie fac parte  Melissa Barrera, Kyle Gallner, Mason Gooding, Mikey Madison, Dylan Minnette, Jenna Ortega, Jack Quaid, Marley Shelton, Jasmin Savoy Brown, Sonia Ammar, cu Courteney Cox, David Arquette şi Neve Campbell. Producătorii executivi sunt Kevin Williamson, Chad Villella, Gary Barber, Peter Oillataguerre, Ron Lynch, Cathy Konrad şi Marianne Maddalena.

Nu poţi  avea un film din seria „Scream” fără legendara "regina" Scream. Actriţa  canadiană Neve Campbell, prin personajul Sidney Prescott, este figura legendară a filmelor din seria „Scream”, lansată de regizorul Wes Craven în 1996 şi revine în al cincilea film din această sagă cinematografică de succes.

Un succes care a schimbat genul horror

Cele mai bune filme de groază au adesea un impact puternic asupra spectatorilor. Şi asta pentru că frica este, în cuvintele autorului H.P. Lovecraft, „cea mai veche şi mai puternică emoţie”. Iar când ai o vârstă fragedă, cu siguranţă impactul e şi mai mare, iar efectul durează mai mult în timp. Acesta a fost cazul regizorului Tyler Gillett când a văzut prima dată hit-ul lui Wes Craven din 1996, “Scream”, la începutul adolescenţei.

 „Amintirile pe care le am sunt de teroare absolută”, spune Gillett. „Eram foarte tânăr, aşa că filmul mi-a rămas profund în minte. A fost un punct de intrare în cultura filmelor de groază pentru o întreagă generaţie pentru că era ca o enciclopedie a genului. Mie mi-a deschis cu adevărat ochii cu privire la ce poţi realiza atunci când amesteci groaza autentică cu momente de umor inteligent şi personaje cu care empatizezi.”

Amplasat în oraşul liniştit Woodsboro, primul film din seria “Scream” spune povestea înfiorătoare e elevei de liceu Sidney Prescott (interpretată de Neve Campbell) şi a prietenelor sale care se trezesc urmărite de un ucigaş în serie obsedat de filme, supranumit Ghostface. Plin de suspans şi structurat ca un clasic whodunit - dar cu o întorsătură sângeroasă - filmul a fost atât un film slasher terifiant, cât şi un omagiu adus genului horror în sine.

Când primul film “Scream” a ajuns în cinematografe, pe 20 decembrie 1996, a spart toate barierele şi convenţiile, reinventând un gen care avea mare nevoie de sânge proaspăt. Popularitatea genului horror era în scădere la mijlocul anilor ’90 şi filmele de succes erau rare.  Iar fanii erau deja sătui de remake-uri, continuări neinspirate şi imitaţii plictisitoare care erau lansate în mod regulat.

“Scream” a schimbat totul, revoluţionând total genul horror. Avea toate ingredientele unui film memorabil. Scenariul plin de umor şi inteligenţă al lui Kevin Williamson i-a uimit pe cinefili care şi-au dat seama că a fost scris de cineva care a înţeles cu adevărat genul. Fanii l-au văzut de mai multe ori, iar popularitatea lui a crescut săptămânal.

Bogat în decoruri incredibile, personaje complexe şi unele dintre cele mai înfricoşătoare scene de groază redate vreodată pe ecran, impactul cultural filmului a fost enorm.

Primul “Scream” a dat naştere la o întreagă subcategorie de filme de groază, iar succesul său copleşitor a revigorat genul muribund slasher, rezultând hituri precum “I Know What You Did Last Summer / Ştiu ce ai făcut vara trecută”, după un scenariu semnat tot de Williamson.

Însă, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost geniul regizorului Wes Craven, a cărui moştenire rămâne de neegalat până în ziua de azi.

După i-a şocat pe fanii genului, în anii 1970, cu producţiile „The Last House on the Left” şi „The Hills Have Eyes”, Craven s-a instalat definitiv în memoria colectivă a cinefililor cu clasicul “A Nightmare on Elm Street / Coşmarul de pe Elm street”, film care a dat naştere la şase continuări, un spin-off, un remake şi un serial TV cu două sezoane.

“Scream” din 1996 rămâne cel mai mare succes de box office al carierei sale, generând patru continuări, în vreme ce întreaga serie a strâns încasări de 608 milioane de dolari în toată lumea.

Regizorul Matt Bettinelli-Olpin spune că atunci când a văzut capodopera revoluţionară a lui Craven pentru prima dată a avut parte de super experienţa pe care şi-o doreşte mereu când merge la filme. „A fost înfricoşător, distractiv şi emoţionant. Filmul avea tot ce ai putea cere şi mai mult.”

Pentru Villella, vizionarea clasicului lui Craven într-o sală de cinema plină cu o mulţime de oameni care debordau de energie a fost mai mult decât o seară grozavă - de fapt, a fost momentul care i-a inspirat cariera. „A fost un adevărat  punct culminant pentru mine, momentul în care s-au schimbat regulile jocului”, spune el, adăugând că este filmul datorită căruia a intrat în domeniul cinematografiei.

Succesul primului film a determinat lansarea “Scream 2”, la mai puţin de un an de la original şi scris din nou de Williamson. Al doilea film al seriei a luat cu asalt box office-ul în 1997, cimentând poziţia lui Ghostface ca unul dintre cei mai emblematici ucigaşi ai marelui ecran. Ghostface a revenit în “Scream 3” în 2000 şi a urmărit din nou victime proaspete în „Scream 4” în 2011. Şi de fiecare dată, Craven a fost în spatele camerei, orchestrând haosul macabru.

O combinaţie perfectă de talente

Planul de a duce mai departe franciza “Scream” datează din 2018, când studioul de film independent Lantern Entertainment a achiziţionat activele companiei Weinstein, inclusiv drepturile asupra celebrei serii.

Veteranul producător Gary Barber şi un grup de investitori şi-au unit apoi forţele cu Lantern pentru a forma Spyglass Media Group şi au preluat drepturile asupra francizei. Potrivit directorului de producţie Spyglass, Peter Oillataguerre, care este producătorul executiv “Scream”, continuarea francizei a fost întotdeauna o prioritate de top pentru Barber. „Gary a văzut valoarea seriei de la bun început, aşa că a fost primul proiect pe care ne-am concentrat cu adevărat”, spune el. „Şi asta pentru că Scream este mai mult decât un simplu film de groază. Relaţiile dintre personaje sunt unice, iar franciza răspunde aşteptărilor unei categorii largi de public, nu doar fanilor genului.”

Nepreţuitul Kevin Williamson

Un element crucial asupra căruia echipa a insistat a fost implicarea creatorului seriei Kevin Williamson în proiect. Autor al scenariului pentru trei filme din serie şi producător al unuia, Williamson cunoştea franciza mai bine decât oricine. „A primi binecuvântarea lui Kevin Williamson a însemnat totul pentru noi”, spune Gillett.

Busick este de acord. „Nu m-aş fi simţit confortabil scriind acest scenariu fără ca Kevin să conducă proiectul. De la prima idee până la scenariul final, el a cam fost naşul filmului.”

Williamson, care este producător executiv, nu se aştepta ca un alt film “Scream” să fie făcut după moartea prietenului său apropiat şi mentor Wes Craven, în 2015. „Când Wes a plecat dintre noi, m-am gândit că acesta este sfârşitul seriei.”

SINOPSIS:

Un nou episod al francizei horror “Scream”, această a 5-a parte urmăreşte povestea unei femei (Sidney Prescott) care se întoarce în oraşul natal cu intenţia de a afla identitatea autorului unei noi serii de crime sălbatice. Hello, Sidney! se va auzi din nou pe marile ecrane.

Filmul este regizat de Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett şi îi are în distribuţie pe Jenna Ortega, Jack Quaid, Courteney Cox, Neve Campbell, Kyle Gallner.

“Scream” este distribuit în România de Forum Film în formatele 2D şi 4DX şi are premiera în cinematografe în 14 ianuarie 2022.

TRAILER:

https://www.youtube.com/watch?v=iA0GZ49JWtw

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel şi LucasFilm si de curand si pe cele produse de 20th Century si Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Marvel, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi.

Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producţii distribuite de Forum Film România, accesaţi:

https://www.cineforum.ro

https://www.facebook.com/CineForum.ro/

https://www.instagram.com/cineforumromania/

https://www.youtube.com/user/CineforumRomania

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.