Primăria Braşov anunţă că în acest weekend vor fi deschise pârtiile din partea inferioară a domeniului schiabil din Poiana Braşov, care la deschiderea acestui sezon de schi nu au fost practicabile din cauza lipsei zăpezii. Pârtiile din zona superioară a staţiunii sunt deschise şi oferă condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„La sfârşitul acestei săptămâni, vor fi deschise pârtiile Sulinar, Drumul Roşu şi breteaua de legătură care leagă Drumul Roşu cu pârtia Bradul, toate în partea inferioară a masivului. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie este de aproximativ 30 de centimetri”, anunţă Primăria Braşov, joi, printr-un comunicat de presă. 
 
Administratorii domeniului schiabil au putut pune în funcţiune tunurile care produs zăpadă artificială, în condiţiile în care în ultima perioadă au fost înregistrate temperaturi care ajun până la minus 17 grade pe vârful Postăvarul. 
 
Pârtiile din partea superioară a muntelui, sunt în condiţii foarte bune, stratul de zăpadă bătută de pe pârtie având aproximativ jumătate de metru.
 
Joi se schiază în condiţii bune în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia - telescaunul de 6 locuri, precum şi pe pârtiile Kanzel, Doamnei şi Ruia, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia. Şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să înveţe să schieze. Până sâmbătă, coborârea din masiv în Poiana Braşov se va face tot cu telegondola.
 
De la începutul acestui sezon, salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 95 de cazuri, totalizând 102 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.