Părinţi iranieni ai doi pasageri ai avionului ucrainean doborât ”din greşeală” la Teheran în ianuarie 2020 au depus plângere împotriva a trei dintre oficialii de cel mai înalt rang în domniul securtăţii din Iran, au anunţat ei luni într-un cotidian reformator, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am depus plângere împotriva (secretarului Consiliului Suprem al Securtăţii Naţionale) Ali Chamkhani, (şefului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice) Hossein Salami şi (şefului aripii aerospaţiale a Gardienilor) Amirali Hajizadeh”, a anunţat Mohsen Assadi-Lari, tatăl celor două victime, într-un interviu acordat cotidianului Shargh.

La 8 ianuarie 2020, forţe armate iraniene au doborât un avion de tip Boeing care opera zborul PS752 al companei Ukraine International Airlines (UIA) şi care urma să asigure o legătură de la Teheran la Kiev, omorând cele 176 de persoane de la bord, majoritatea iranieni şi canadieni.

Ele au recunosct abia după trei zile că au doborât aeronava ”din greşeală”.

Mohsen Assadi-Lari, director general însărcinat cu Afaceri Internaţionale în cadrul Ministerului Sănătăţii la momentul dramei, şi soţia sa şi-au pierdut în incient fiul, Mohammad-Hossein, în vârstă de 23 de ani, şi fiica, Zeinab, în vârstă de 21 de ani.

Gardienii Revoluţiei au prezentat, într-un comunicat, ”încă odată” condoleanţele şefului lor ”acestei familii dragi şi altor familii mari de martiri ai acestui zbor”.

”Nu vom precupeţi niciun efort în vederea alinării suferinţei tuturor familiilor”, a anunţat generalul Hossein Salami,într-un text publicat pe site-ul oficial al Gardienilor Revoluţiei Sepah News.

Câteva zeci de rude ale victimelor s-au adunat sâmbătă în apropiere de aeroportul internaţional de la Teheran, pentru a cere dreptate şi a aduce un omagiu victimelor, la marcarea a doi ani de la această dramă.

În noaptea doborârii avionului, apărarea antiaeriană iraniană se afla în alertă maximă din cauza temerii unui atac american.

Republica islamică se aştepta atunci la represalii din partea Statelor Unite, după ce a atacat o bază militară folosită de către armata americană în Irak, în urma asasinării generalului Qassem Soleimani, artizanul strategiei regionale a Iranului.

Teheranul a anunţat vineri că a început să indemnizeze anumite familii ale victimelor, prin pala ”sumei de 150.000 de dolari”, şi a promis să dea bani şi restului familiilor victimelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.