Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că a primit miercuri 1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), între 16 octombrie - 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăţilor în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 5 ianuarie 2022, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de  1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăţilor în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă)”, a informat ministerul.

Sumele reprezintă sprijinul acordat fermierilor de la bugetul de stat, conform prevederilor europene şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană. Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,9475 lei pentru un euro şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30.09.2021.

”Este un lucru îmbucurător că avem coerenţă şi performanţă în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene în materie de plăţi directe, obiectiv strategic asumat prin programul de guvernare. Consider că fermierii români au nevoie de predictibilitate şi stabilitate şi este foarte important ca sprijinul pe care îl primesc să fie ţintit pe nevoile lor şi să vină la timp. Prin programele pe care le-am pregătit pentru anul 2022, ne propunem să utilizăm pe deplin banii europeni disponibili pentru agricultura românească şi, totodată, fermierii să primească la timp sprijinul financiar necesar. Astfel, vom menţine un nivel ridicat al producţiei agricole, iar consumatorii vor avea acces la produse româneşti, de calitate, la preţuri rezonabile”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

În conformitate cu reglementările stabilite prin Regulamentele Comisiei Europene, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se realizează în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.