Fostul conducător al companiei egiptene Flash Airlines a fost nculpat, în decembrie, cu privire la ”omor din culpă” de către un judecător parizian, în ancheta cu privire la prăbuşirea unui avion de tip Boeing 737 în largul Sharm el-Sheikh, în Egipt, în 2004, declară marţi o sursă judiciară care confirmă o dezvăluire a cotidianului Le Parisien, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este prima inculpare în acest dosar, la 18 ani de la această dramă care s-a soldat cu 148 de morţi, dintre care 134 erau francezi.

Mohamed Nour, reprezentantul legal al acestei companii low cost, lichidată între timp, care nu a răspuns mult timp convocărilor justiţiei franceze, a fost plasat sub statutul de martori asistat, în septembrie.

Însă magistratul a decis până la urmă să-l inculpe, la 16 decembrie, printr-o scrisoare, potrivit unei surse apropiate dosarului, o informaţie confirmată de o sursă judiciară.

Avocatul său nu a putut fi contactat marţi.

La 3 ianuarie 2004, aeronava aprţinând Flash Airlines s-a prăbuşit în Marea Roşie, la trei minute după ce a decolat din staţiunea balneară, iar cele 148 de persoane de la bord au murit.

O anchetă judiciară, deschisă la Bobigny în ziua dramei, s-a soldat cu o abandonare a procedurilor în 2017.

Însă în urma unei sesizări a familiilor victimelor, Curtea de Apel din Paris a dispus, în septembrie 2019, o reluare a investigaţiilor, considerând ”insuficiente” încercările instrucţiei de a obţine explicaţii de la fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Flash Airlines.

Ea a trimis dosarul de 37 de tomuri ale acestei proceduri unui judecător de accidente colective de la Tribunalul din Paris, pentru ca acesta să încerce să obţină explicaţii de la acest reprezentant şi să examineze eventuale responsabilităţi în catastrofă.

”În 18 ani de proceduri, noi am cerut adesea ca justţia să se intereseze de responsabilităţile companiei”, declară AFP preşedinta Asociaţiei de apărarea familiilor victimelor Isabelle Manson, care subliniază că judecătorul a schimbat investigaţiile şi ”nu-i este frică să avanseze”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.