Liderul suprem taliban, mollahul Hibatullah Akhundzada, a ordonat trupelor ”să nu pedepsească” funcţionarii fostului Guvern afgan, în contextul în care mai multe ONG-uri acuză regimul islamic de violenţe şi execuţii sumare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Respectaţi-mi amnistia şi nu pedepsiţi angajaţii precedentului regim din cauza crimelor lor din trecut”, a îndemnat el joi, citat pe Twitter de către un purtător de cuvânt taliban, Mohammad Naeem.

Potrivit lui Mohammad Naeem, mollahul - care nu a fost văzut în public, fotografiat sau filmat de ani de zile - s-a exprimat miercuri seara în faţa unor conducători afgani, la Kandahar (sud), un fief taliban.

Aceste declaraţii intervin după ce o înregistrare video, larg preluată pe reţele de socializare, surprinde un fost ofiţer din armată bătut crunt într-o celulă de către doi combatanţi talibani.

”Emiratul islamic”, numele dat de către talibani regimului lor, a anunţat miercări că unul dintre combatanţi urmează să fie sancţionat.

La instalarea la putere, la jumătatea lui august, talibanii au decretat o amnistie generală şi au dat asigurări că foşti militari sau angajaţi ai fostului Guvern afgan nu sunt ameninţaţi.

În pofida acestor promisiuni, ONU şi ONG-urile Amnesty International (AI) şi Human Rights Watch (HRW) au evocat ”acuzaţii credibile” cu privire la execuţii sumare sau dispariţii forţate ale peste 100 de foşti agenţi de poliţie şi din serviciile de incormaţii.

Aproxmativ 30 de femei au manifestat marţi, la Kabul, pentru a-şi cere drepturile şi a le cere talibanilor să oprească ”maşina criminală” şi asasinarea membrilor fostului regim.

Hibatullah Akhundzada a îndemnat autorităţile locale şi şefii de triburi, în discursul său, să facă în aşa fel încât afganii să nu vrea să plece din ţară şi ca ”onoarea să le fie protejată”.

”Afganii nu sunt respectaţi în celelalate ţări, aşa că niciun afgan nu trebuie să plece din ţară”, a declarat el, în contextul în care servciul de paşapoarte este luat cu asalt în rarele momente în care este deschis.

Mulţi afgani încearcă să fugă de criza umanitară tot mai mare care afectează ţara, privată de ajutoare internaţionale după preluarea puterii de către talibani în paralel cu retragerea trupelor NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.