Compania americană Delta Airlines a decis să întoarcă la Seattle un avion care se afla în zbor către Shanghai, săptămâna trecută, din cauza noilor restricţii sanitare impuse pe aeroport şia fost criticată de către autorităţile chineze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru a se conforma condiţiilor de curăţare cerute pe Aeroportul Internaţional Pudong din Shanghai (PVG), emise de către Guvernul chinez la 21 decembrie, zborul 287 de la Seattle la Shanghai s-a întors (la Seattle) în timp ce se afla în drum către (Shanghai)", a declarat luni AFP un purtător de cuvânt al companiei americane aeriene.

”Noile proceduri de curăţare necesită un timp la sol considerabil prelungt şi nu sunt viabile pe plan operaţional pentru Delta”, a declarat el, fără să precizeze care sunt procedurile respective.

Presa chineză scrie că mai mulţi pasageri s-au trezit în Statele Unite cu teste covid perimate şi vize expirate, ceea ce a determinat Consulatul Chinei la San Francisco să se plângă în mod oficial companei Delta.

Mii de zboruri au fost anulate în ultimele zile de către companii aeriene în întreaga lume, din cauză că numeroşi piloţi şi membri de echipaje erau bolnavi sau în carantină din cauza foartei contagioasei variante omicron a SARS-CoV-2.

Numeroase autorităţi au înăsprit restricţiile, iar autorităţile chineze au acţionat puternic odată cu apropierea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing, care încep în mai puţin de 40 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.