Tânărul arestat şi internat după ce a pătruns înarmat cu o arbaletă, sâmbătă, pe teritoriul Castelului Windsor, reşedinţa reginei Elizabeth a II-a din vestul Londrei, a declarat într-o înregistrare video că vrea să o ”asasineze pe regină”, ca represalii faţă de masacrul de la Amritsar, în India, comis în 1919 de trupe britanice, dezvăluie în ediţia de luni tabloidul The Sun, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest tânăr în vârstă de 19 ani, care locuieşte la Southampton, în sudul Angliei, a fost arestat sâmbătă către ora locală 8.30 (10.30, ora României), la câteva momente după ce a pătruns pe terenul Castelului în care monarhul în vârstă de 95 a petrecut Crăciunul.

Poliţia a anunţat duminică faptul că l-a internat la psihiatrie.

The Sun publică imagini dintr-o înregistrare video despre care afrmă că au fost publicate pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte de tentativa de pătrundere.

Tânărul, care purta un hanorac negru cu glugă şi o mască albă, agită arbaleta şi spune ”îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi ceea ce voi face. Voi încerca să o asasinez pe regina Elizabeth”.

Aparent cu referinţe la saga Star Wars, el se prezintă drept un indian sikh şi spune că caută ”răzbunarea” unui masacru comis în 1919 de către trupe britanice împotriva unor manifestanţi, în India.

Poliţia din Londra, care a refuzat să confirme autenticitatea acestor imagini, a anunţat că ”ancehtatori evaluează conţinutul unei înregistrări video”.

Regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 95 de ani, petrece sărbătorile de la sfârşitul anului la Castelul Windsor, care a devenit reşedinţa sa principală, după ce a renunţat să se ducă, aşa cum face de obicei, la Sandringham, în estul Angliei, din cauza unei intensificări a epidemiei covid-19 în Regatul Unit, cauzată de varianta omicron a SARS-CoV-2.

Suveranei, care petrece primul Crăciun după moartea soţului său, Philip, în aprilie, la 99 de ani, i s-au alăturat sâmbătă, în ziua Crăciunului, mai mulţi membri ai familiei, fiii săi Charles şi Edward şisoţiile acestora.

Tentative de pătrundere în Windsor, dar şi la Palatul Buckingham, reşedinţa reginei din centrul Londrei, nu sunt excepţionale.

Cea mai spectaculoasă a avut loc în 1982, la Buckingham, când un bărbat în vârstă de 30 de ani, Michael Fagan, a reuşit să-şi croiască drum până în dormitorul reginei, care se afla în pat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.