Comisia Europeană (CE) a lansat miercuri o procedură de infringement împotriva Poloniei, după ce Tribunalul Constituţional polonez a emis o hortărâre, în octombrie, prin care contestă primatul dreptului european şi autoritatea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Considerăm că această jursprudenţă a încălcat principiile generale ale autonomiei, primatului, eficienţei şi aplicării uniforme a dreptului Uniunii şi hotărârile cu caracter constrângător ale Curţii de Justiţie (a Uniunii Europene, CJUE)”, denunţă comisarul european însărcinat cu Economia Paolo Gentiloni.

”Considerăm, de asemena, că Tribunalul Constituţional nu mai răspunde exigenţelor unui tribunal independent şi imparţial stabilite de către lege, aşa cum cere Tratatul” UE, subliniază el.

Comisia Europeană, gardianul tratatelor europene, a trimis o scrisoare Guvernului Poloniei, care are la dispoziţie un termen de două luni să-i răspundă.

Această procedură de infringement poate să conducă la o sesizare a CJUE şi poate merge până la sancţiuni financiare.

Uniunea Europeană (UE) se află de mai mulţi ani într-un conflict aprig cu Guvernul conservator naţionalist aflat la putere la Varşovia cu privire la reforme judiciare, pe care le denunţă ca încălcând independenţa judecătorilor.

Polonia a fost condamnată în mai multe rânduri de către CJUE.

Acest conflict s-a agravat după ce Tribunalul Constituţional polonez, sub influenţa Partidului Lege şi Justiţie (PiS, naţionalist), a declarat drept neconforme Constituţiei poloneze hotărâri ale CJUE cu privire la reforme judiciare ale PiS.

Tensiunile au crescut la 7 octombrie, când Tribunalul Constituţional polonez, sesizat de premierul Mateusz Morawiecki, a contestat supremaţia dreptului european şi a stabilit că mai multe articole ale tratatelor UE sunt ”incompatibile” cu Constituţia poloneză.

Reformele judiciare poloneze contestate se află în centrul blocării planului de relansare economică postcovid a Poloniei de către CE.

Bruxellesul cere Varşoviei să oprească activitatea ”Camerei Disciplinare” a judecătorilor, aşa cum prevede o hotărâte CJUE, care o acuză de lipsă de independenţă faţă de puterea politică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.