Peste 50 de percheziţii au loc, marţi, în Suceava şi Constanţa, inclusiv la două instituţii publice, într-un dosar vizând fapte de corupţie comise de către funcţionari publici, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. Surse judiciare au precizat că este vorba despre Spitalul Mangalia şi centrul de vaccinare de la Sanatoriul Balnear Mangalia, suspectate fiind în general asistente medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Constanţa: Cel puţin patru persoane sunt vizate de percheziţiile de la Mangalia privind vaccinarea la chiuvetă / Coordonatorul centrului de la Sanatoriul Balnear, între suspecţi

UPDATE: Surse judiciare au precizat că unele percheziţii au loc la Spitalul Mangalia şi la centrul de vaccinare de la Sanatoriul Balnear Mangalia.

”Dosarul a fost iniţial la Suceava, întrucât existau suspiciuni că persoane din zonă beneficiază de certificat de vaccinare fără vaccinare efectivă obţinute la Mangalia”, au transmis sursele citate. 

Potrivit acestora, suspectate sunt în general asistente medicale. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid”, anunţă DNA.

În cursul zilei de marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, auloc percheziţii domiciliare în 52 locaţii, situate pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale, precizează reprezentanţii DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.