Starul rock britanic Rod Stewart şi fiul său Sean au pledat vinovaţi de „lovire” într-o altercaţie cu un agent de securitate al unui hotel din Florida, în ajunul Anului Nou în 2019. Însă, niciunul dintre cei doi nu a fost sancţionat oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cântăreţul, în vârstă de 76 de ani, cunoscut pentru piesele sale „Maggie May” şi „You Wear It Well”, şi familia sa se aflau la hotelul Breakers din Palm Beach când li s-a interzis accesul la o petrecere organizată într-o secţiune „pentru copii” din incintă. 

Rod Stewart a fost acuzat că l-a lovit în piept pe gardianul care supraveghea evenimentul, când acesta din urmă a refuzat să cedeze protestelor fiului său. Fostul cântăreţ de la Faces, a fost urmărit penal pentru agresiune, infracţiune minoră care se pedepseşte de obicei cu amendă.

Dar, după ce u pledat vinovat, judecătorul a decis să nu-i sancţioneze pe cântăreţ şi pe fiul acestuia, ceea ce înseamnă că nu sunt condamnaţi formal, ceea ce se evită o procedură la tribunal costisitoare şi lungă.  

„Nimeni nu a fost rănit în timpul acelui incident şi un juriu nu l-a considerat pe Sir Rod Stewart vinovat”, a declarat într-un comunicat pentru AFP avocatul starului, Guy Fronstin.

Cântăreţul a pledat vinovat pentru a evita un proces public „enervant şi de prisos”, a spus el. Victima acestui „asalt”, Jessie Dixon, nu s-a opus acestei soluţii, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al procurorului. 

Rod Stewart, care are peste 30 de albume lansate, a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 2016. La sfârşitul anului 2019, a dezvăluit că a luptat cu succes împotriva cancerului de prostată.

Născut pe 10 ianuarie 1945, Sir Roderick David Stewart este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni britanici. Artistul englez, care are şi origini scoţiene, este interpretul unor piese celebre, precum „Sailing”, „'Da Ya Think I'm Sexy" şi „Some Guys have All the Luck”. Albumele lui au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.

Şase dintre albumele lui au ajuns, consecutiv, pe primul loc în topul britanic de specialitate, iar 31 de piese, între primele zece poziţii ale clasamentului single-urilor. Cât priveşte Billboard Hot 100, patru dintre single-urile lui au ocupat primul loc.

Rod Stewart a devenit cunoscut la finalul anilor 1960, când făcea parte din The Jeff Beck Group. A cântat apoi cu Faces, în paralel dezvoltându-şi cariera solo. A colaborat cu numeroşi artişti, între care Ronnie Wood, Tina Turner, Sting şi Brian Adams, Mick Fleetwood şi Peter Green.

Ca artist solo, Stewart a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994. Ca membru al grupului Faces, el a fost inclus în 2012.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.