Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că experţii consideră în Norvegia se poate ajunge la 300.000 de cazuri pe zi de la 1.000 în prezent, iar în Marea Britanie la un milion de cazuri pe zi de la câteva zeci de mii în prezent, dacă nu vor fi luate măsuri ferme de limitare a transmiterii coronavirusului, precizând că varianta Omicron este foarte transmisibilă. El a menţionat că deocamdată nu se ştie dacă persoanele vulnerabile care nu sunt vaccinate vor face sau nu forme uşoare de îmbolnăvire. "Nu cred că e bine să experimentăm pe noi acest lucru", a arătat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă ne aşteptăm ca valul 5 al pandemiei să ajungă mai repede decât este estimat. 
 
"Uitându-mă la situaţia epidemiologică din ţările vest europene, în mod deosebit ceea ce se întâmplă în Danemarca, ceea ce se întâmplă în Norvegia, în Marea Britanie, dar şi în celelalte ţări limitrofe, există o creştere exponenţială numărului de cazuri, din ce în ce mai multe cazuri sunt generate de varianta Omicron, care are o transmisibilitate categoric mult mai mare, iar această transmisibilitate probabil că este explicată de cel puţin doi factori şi anume o multiplicare a virusului mult mai accelerată, dar şi o capacitate de a ocoli răspunsul imun, fapt care duce la transmisibilitatea crescută. Sunt deja date care sugerează şi transmiterea aerogenă, prin aerosoli, nu doar prin picături de secreţii respiratorii, ceea ce o facem mult mai contagioasă, mai ales în spaţii închise, slab ventilate", a explicat el.
 
El a menţionat că ţările cel mai bine protejate în faţa noii variante sunt cele cu rata ridicată de vaccinare. 
 
"Ţările cel mai bine protejate în faţa unui val generat de varianta Omicron vor fi acele ţări care au rate crescute de vaccinare, dar şi rate crescute de administrare a dozei booster şi aici mă refer în mod deosebit la impactul asupra formelor severe. Este nerelevant la acest moment faptul că avem din punct de vedere clinic majoritatea cazurilor cu evoluţie uşoară sau asimptomatică pentru că în general aceste cazuri s-au raportat la persoane care sunt cel puţin protejate parţial în urma faptului că au fost vaccinate sau aveau istoric de trecere prin boala. Aceste date încă nu sunt relevante pentru ceea ce se întâmplă la nivel populaţional, acolo unde există populaţie vulnerabilă, nevaccinată suficient”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
El a completat, arătând că experţii spun că în Norvegia se poate ajunge la 300.000 de cazuri pe zi de la 1.000 în prezent, iar în Marea Britanie, la 1.000.000 de cazuri pe zi de la 75.000 în prezent, dacă nu vor fi luate măsuri de limitare a transmiterii. 
 
"În Norvegia, experţii spun că, fără introducerea unor măsuri cât se poate de clare şi de ferme de limitare a transmiterii, se poate ajunge la aproximativ 300.000 de cazuri de infectări pe zi de la 1.000 cât există în momentul de faţă, iar în Marea Britanie se aşteaptă, fără introducerea unor măsuri ferme de limitare a răspândirii, la peste 1 milion de cazuri noi pe zi de la circa 70-75.000 cât sunt în momentul de faţă. Deci impactul pe transmitere este uriaş, nu ştim măsura în care într-adevăr persoanele vulnerabile care nu sunt vaccinate sau care nu au istoric de trecere prin boală vor face sau nu forme uşoare de îmbolnăvire şi nu cred că e bine să experimentăm pe noi acest lucru", a explicat Gheorghiţă.
 
El susţine că lucrurile nu trebuie ignorate. 
 
"Supraveghem îndeaproape tot ceea ce se întâmplă în celelalte ţări europene, unde sunt deja raportări de cazuri. Aţi văzut că în Marea Britanie este deja înregistrat un deces generat de varianta Omicron, deci lucrurile nu sunt simple, nu trebuie să le ignorăm şi nu trebuie să confruntăm iar cu un val de îmbolnăvire pentru că varianta Omicron este cât se poate de transmisibilă şi nu trebuie să ne jucăm cu aceste lucruri”, a mai precizat Valeriu Gheorghiţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.